Abuzul domestic – umbrele din spatele ușilor închise

Abuzul domestic este una dintre acele realități, care se petrece adesea în tăcere, în spatele ușilor închise, acolo unde casa ar trebui să fie un spațiu de siguranță și refugiu. În România, și la Iași, violența împotriva femeilor și a copiilor continuă să fie un fenomen de proporții, iar statisticile nu fac decât să confirme ceea ce comunitatea simte de mult: că prea multe vieți sunt marcate de frică, rușine și neputință.

De obicei, atunci când vorbim despre abuz, ne gândim imediat la lovituri, la urmele vizibile pe corp. Dar violența domestică are multe forme, toate la fel de distructive. Există violența fizică, cea care lasă vânătăi și cicatrici, dar și violența psihologică, care sădește în sufletul victimei sentimentul că nu valorează nimic, că nu are unde fugi și că nu merită ajutor. Există abuzul economic, prin care agresorul controlează fiecare leu, împiedicând victima să lucreze sau să aibă acces la bani. Există abuzul sexual, care poate apărea chiar și în cadrul unei căsnicii, atunci când consimțământul este ignorat. Iar în ultimii ani, odată cu tehnologia, a apărut și abuzul cibernetic: supravegherea electronică, hărțuirea prin mesaje sau distribuirea fără permisiune a imaginilor intime.

În spatele acestor definiții se află o realitate crudă. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în 2024 au fost înregistrate peste 54.800 de fapte penale de violență domestică, cu o creștere de aproximativ 3,5% față de 2023. Numai în acel an au fost emise peste 13.200 de ordine de protecție provizorii, semn că poliția a trebuit să intervină de mii de ori pentru a separa victimele de agresori. La nivel național, în primele patru luni din 2025, poliția a raportat o scădere cu 16% a cazurilor față de aceeași perioadă a anului trecut – dar chiar și așa, vorbim despre peste 15.000 de incidente înregistrate oficial într-un interval de doar câteva luni.

La nivel local, Iașul reflectă aceeași realitate. În primele nouă luni din 2024, poliția a raportat 2.191 de fapte de violență domestică, ceea ce reprezintă 35% din totalul infracțiunilor contra persoanei în județ. În același interval au fost emise 633 de ordine de protecție provizorii, dintre care 61 au fost însoțite de monitorizare electronică a agresorului. Pe întreg anul 2024, numărul ordinelor provizorii emise în județ a fost de 832. Asta înseamnă, în medie, peste două intervenții pe zi pentru a proteja victime aflate în pericol.

Cifrele reflectă însă doar partea vizibilă. Realitatea este că multe victime aleg tăcerea. La nivel european, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene estimează că 30% dintre femei au experimentat violență fizică sau sexuală, dar numai 14% dintre cazuri ajung să fie raportate poliției. În România, Institutul Național de Statistică a arătat că una din patru femei a fost expusă unei forme de abuz de-a lungul vieții. Asta înseamnă că pentru fiecare caz ajuns în atenția poliției, există multe altele rămase în umbră.

Consecințele asupra victimelor sunt devastatoare și depășesc momentul agresiunii. Nu este vorba doar de urmele vizibile, ci de răni psihologice care pot dura o viață. Multe femei dezvoltă anxietate, depresie sau tulburare de stres posttraumatic, trăiesc permanent cu teama că agresorul s-ar putea întoarce și se simt vinovate pentru ceea ce li se întâmplă. Copiii care cresc în asemenea medii poartă și ei traumele mai departe: unii riscă să devină, la maturitate, victime, iar alții agresori, pentru că au învățat că violența este o formă „normală” de relaționare. Organizația Mondială a Sănătății arată că femeile supuse abuzului sunt de două ori mai predispuse să dezvolte probleme cronice de sănătate – de la tulburări cardiovasculare până la insomnie și dureri cronice.

Și totuși, există drumuri spre vindecare, deși ele nu sunt nici ușoare, nici line. Primul pas este recunoașterea abuzului. Pare simplu, dar pentru multe victime e nevoie de ani de suferință până să accepte că ceea ce trăiesc nu e „normal” și că există alternative. Urmează accesarea sprijinului legal – ordine de protecție, sesizarea poliției, consiliere juridică. România a făcut pași importanți în acest sens, prin ordinele de protecție provizorii și prin implementarea monitorizării electronice a agresorilor.

Vindecarea deplină nu poate exista însă fără sprijin psihologic. Terapia individuală sau de grup ajută victimele să înțeleagă că nu sunt vinovate și că traumele lor pot fi depășite. Grupurile de suport creează un sentiment de comunitate și solidaritate, rupând cercul izolării. Un rol important îl are și recâștigarea independenței financiare: fără siguranță economică, multe femei se simt obligate să se întoarcă la agresor. Programele de reintegrare profesională devin, în acest sens, nu doar o politică socială, ci o veritabilă terapie a demnității.

Este, de asemenea, vital sprijinul comunității. De prea multe ori, vecinii aleg să închidă ochii, considerând că „nu e treaba lor”. În realitate, fiecare strigăt auzit prin pereți este o chemare la responsabilitate. Fiecare prieten sau coleg, care observă vânătăi ascunse sub machiaj, are șansa de a întreba, de a asculta și de a îndruma spre ajutor.

Abuzul domestic nu este doar o problemă a victimelor și a agresorilor. Este o problemă a întregii comunități. Fiecare ordin de protecție emis la Iași sau la București este, de fapt, o poveste de supraviețuire. Iar fiecare poveste are nevoie de martori, care să nu întoarcă privirea.

Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să privim dincolo de statistici și să înțelegem că în spatele fiecărui număr se află o femeie, un copil, o familie. Legile sunt importante, dar la fel de importante sunt empatia, solidaritatea și sprijinul concret. În școli, copiii trebuie să învețe despre respect și consimțământ. În instituții, victimele trebuie să fie întâmpinate cu profesionalism și încredere, nu cu suspiciune sau nepăsare. Iar în comunitate, trebuie să învățăm că a suna la 112 când auzim o ceartă violentă nu înseamnă „a te băga unde nu îți fierbe oala”, ci a salva o viață.

Violența domestică este o rană a societății, dar și o oglindă. Ceea ce alegem să vedem sau să ignorăm spune cine suntem ca oameni și ca oraș. În Iași, în România, abuzul nu va dispărea prin articole de lege sau prin statistici. Va dispărea atunci când nu vom mai tolera tăcerea, când nu vom mai judeca victimele și când vom construi, pas cu pas, o cultură a respectului și a solidarității.

Mai multe detalii AICI: https://psihoterapieiasi.com/

Bibliografie

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Bilanț privind violența domestică 2024.

Institutul Național de Statistică (INS), Date statistice privind violența în familie.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Violence Against Women: EU-wide Survey, Key Findings (2024).

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Violence against women: prevalence estimates, 2018.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC), Raport de activitate 2024.