Prima pagină » Local » Accident feroviar la Iași. O persoană a fost lovită de tren – FOTO, VIDEO, UPDATE

Accident feroviar la Iași. O persoană a fost lovită de tren – FOTO, VIDEO, UPDATE

18 apr. 2024, 10:48, 4 ,
în Local

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident feroviar la Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, o persoană a fost lovită de tren în zona străzii Mitropolit Varlaam.

UPDATE 2: A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 18 aprilie a.c., poliția a fost sesizată prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că trenul de pe ruta Iași-Bârlad a accidentat o persoană.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 58 de ani, care a fost preluat de un echipaj medical sosit la fața locului, fiind transportat la spital.

Ulterior, cadrele medicale au constatat decesul bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cercetările continuă la nivelul Secției Regionale Poliție Transporturi Iași pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”, a transmis IPJ Iași.

UPDATE: Bărbatul de 59 ani a murit, după ce a fost prins sub tren.

„În UPU a fost diagnosticat cu politraumă, cu fracturi multiple, traumatism cranio cerebral, fracturi costale, femur, humerus. Deces în ciuda eforturilor terapeutice”, a mai spus prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Știre inițială

Victima se află în stare de inconștiență.

„Accident feroviar, persoana prinsă sub locomotivă, strada Mitropolit Varlaam, un bărbat de 59 ani, dirijat echipaj TIM, descarcerare grea”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.

La fața locului se deplasează mai multe echipaje de intervenție.

„Accident feroviar Iaşi, str. Mitropolit Varlaam, persoană lovită de un tren în spate la Mathaus, inconştientă, se deplasează 2 ASAS, EPA D2, AID – descarcerare grea D1 + ACI+container multirisc D2 cu 21 subofiţeri”, a transmis ISU Iași.

Revenim cu detalii!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Comentarii
  • CFR de 34 ani nu e in stare ca la toate trecerile de cale ferata sa monteze bariere cu semnale acustice si sonore. tot sectorul de cale ferata din Canta incepand de la intrarea in oras si pana la pasarela CUG numai dudau pe marginea caii ferate nu poti traversa liniile in conditii de siguranta. am facut sesizari la Primaria IASI de n ori, au zis ca nu se baga ca apartine de CFR, sa vina sa taie balandaile de la tuburi la fel, ca apartine CET, a venit de la CET vreo 3 muncitori pe str. Libertatii 46-44 cu drujbele au muncit 3 ore au plecat acasa si asa au lasat. ii doare in cur pe toti de viata cetateanului. stai sa te rogi de ei sa toaleteze jungla formata pe marginea cailor ferate pe unde omu traverseaza zilnic spre Bazar, spre Kaufland si Mathaus Nicolina, pe la bariera Nicolina, spre Lidl Galata, s.a.

    pe 9 Iunie votez USR, votez BODEA! ma kk in PSD PNL si AUR si SOS care sunt papusile pe bat al celor de la PSD, s.a.!

  • Fereasca Dumenzeu…cine stie…poate so fi aruncat intentionat…… ca era unul mic de statura cu hainele murdare care se pusese intr-o dupa-amiaza pe calea ferata la trecerea de la posul rutier din Alexandru si bafta lui ca mecanicul de locmotiva observa la istitentele trecatorilor care dadeu din maini sa opreasca, iar acel nenorocit era baut si zicea ca vrea sa moara si nu voia sa se ridice de pe calea ferata

  • @Anonime, daca mosul la 59 ani nu e in stare sa treaca o cale ferata in siguranta, atunci degeaba mai traieste, pana si o pisica un caine sunt mai capabili

  • @bucurestean
    aprilie 18, 2024 la 1:20 pm

    la 59 ani mosneag? s-o crezi tu. cum sa fie mosneag cand la pensie iesi la 64? tu stii ce putere are unu de 59 ani? iti sar dintii din gura daca-ti scapa o bucata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026