Un accident rutier grav s-a produs joi, 8 octombrie 2026, pe DN 38, între localitățile Techirghiol și Movilița, județul Constanța. Trei vehicule au fost implicate în coliziune: un autotren încărcat cu cereale, o autoutilitară și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată și, în ciuda intervenției echipajelor medicale, a fost declarată decedată. Alte două victime au fost transportate la spital.
Accidentul s-a produs în jurul orei 10.15. La locul evenimentului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție, după ce autoritățile au fost alertate prin numărul unic de urgență 112.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Dobrogea, în accident au fost implicate un autotren cu cereale, un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului, una dintre persoanele aflate în vehicule a rămas prinsă în caroseria avariată.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD și un echipaj specializat în descarcerare. La intervenție au participat și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Șoferul autoutilitarei a murit. Alte două persoane au ajuns la spital
Impactul a avut urmări grave. Una dintre victime a fost declarată decedată, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale ajunse la fața locului.
Potrivit informațiilor furnizate ulterior de echipele de intervenție, persoana decedată era un bărbat în vârstă de 25 de ani, despre care primele date indică faptul că era șoferul autoutilitarei.
Alte două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Una dintre victime, o femeie, a suferit contuzii toracice și traumatisme la nivelul membrelor superioare. Cea de-a doua victimă, un bărbat, a fost diagnosticată cu traumatism toracic și fractură deschisă la nivelul unui membru inferior.
Echipajele medicale au acordat primul ajutor la locul accidentului, după care cei doi răniți au fost preluați și transportați la spital.
Accidentul a necesitat și intervenția polițiștilor și a criminaliștilor, care au început verificările pentru a determina exact cum s-a produs coliziunea.
Poliția a blocat temporar traficul pe ambele sensuri
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis că accidentul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 10.15. Primele date indică faptul că în coliziune au fost implicate trei vehicule.
„Astăzi, 8 octombrie, în jurul orei 10.15, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 38, între localitățile Movilița și Techirghiol.
Din primele informații, se pare că impactul s-ar fi produs între un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, o autoutilitară și un autoturism.
La acest moment, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, iar polițiștii aflați la fața locului acționează pentru fluidizarea și redirecționarea circulației pe rute alternative.
Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit IPJ Constanța.
În perioada în care intervenția s-a desfășurat, circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri, iar în zonă s-au format coloane de autoturisme și camioane pe distanțe de câțiva kilometri.
Ulterior, începând cu ora 11.23, traficul a fost redeschis pe ambele sensuri, însă în zona accidentului s-a circulat alternativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. Măsurătorile efectuate la fața locului și declarațiile persoanelor implicate sau martorilor urmează să contribuie la reconstruirea dinamicii impactului.
Sursă foto: Ziua de Constanța