Două persoane au murit şi 27 au fost rănite, duminică, într-o ciocnire în lanţ în care au fost implicate aproximativ 40 de automobile pe o autostradă în apropierea oraşului german Würzburg, situat în landul Bavaria (sud-est), transmite DPA, potrivit Agerpres.
O femeie în vârstă de 52 de ani şi un copil de doi ani au decedat pe loc, în timp ce un alt copil a fost spitalizat cu răni grave, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei.
Accident rutier mortal în Germania
Autorităţile locale au declarat că autostrada a trebuit să fie închisă pe sensul spre Nurnberg până luni dimineaţă din cauza a trei accidente produse într-o perioadă scurtă, duminică după-amiază, din cauza carosabilului ud.
În primul accident, produs în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT), au fost implicate 17 automobile, care s-au lovit unul de altul. Doi oameni au fost grav răniţi şi alţi nouă au suferit răni uşoare.
La scurt timp, la câteva sute de metri mai în spate, mai multe maşini s-au ciocnit în lanţ din cauza altor automobile din faţă care frânau. În acest accident trei automobile au luat foc, o femeie şi un copil decedând. Alte trei persoane au fost grav rănite şi 11 au suferit răni minore.
După aproximativ 30 de minute, s-a produs un alt accident, trei maşini fiind implicate într-o ciocnire soldată cu doi răniţi.
La locurile accidentelor au fost desfăşurate mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă. Potrivit Crucii Roşii bavareze, la intervenţia au participat şi trei elicoptere.
🚨 Großeinsatz auf der A 3 bei #Helmstadt: Rettungskräfte sind nach schwerem Verkehrsunfall mit 40 beteiligten Fahrzeugen im Einsatz. Vier Schwerverletzte, drei Mittelschwer- und 24 Leichtverletzte. 2 Personen verstarben tragischerweise. Rund 30 Unverletzte werden betreut. pic.twitter.com/LlMV1CwQUZ
— Bay. Rotes Kreuz (@brkaktuell) March 24, 2024
Alt accident rutier în Germania
Un șofer român a provocat un accident rutier în Germania, în urma căruia doi militari au fost răniți, în urmă cu câteva zile. Acesta a intrat în coliziune cu un camion plin cu muniție al armatei, potrivit site-ului MAZ, citat de Observatornews.
Mai exact, un șofer român de camion, în vârstă de 53 de ani, a fost implicat într-un accident rutier cu un camion încărcat cu muniție al armatei germane. În incident a mai fost implicat și un alt vehicul militar. Autoritățile au delimitat o zonă de excludere de 100 de metri, iar circulația a fost blocată timp de aproape o oră jumate.
Totul s-a petrecut, luni, 18 martie, pe autostrada B168 între Rietz-Neuendorf și Beeskow. Din motive încă necunoscute, românul a intrat în coliziune cu unul dintre camioanele armatei germane. Doi militari aflați la bord au fost răniți. Este vorba despre șoferul în vârstă de 41 de ani și un pasager în vârstă de 29 de ani din vehiculul Bundeswehr. Șoferul român care a provocat accidentul a scăpat nevătămat.
„Camionul transporta muniție de manevră și alte elemente folosite în antrenamente”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.
Acesta a mai adăugat că încărcătura de muniție „nu prezenta niciun pericol major”.
După reluarea traficului, camionul avariat a fost transportat la o cazarmă din apropiere. Purtătorul de cuvânt al Bundeswehr a declarat că acesta va fi verificat acolo.
Ptiu… ce m-am speriat. Am crezut ca e pe autostrada moldovei. :))
Și uite așa apare un nou lot de mașini conduse de bătrâni de acasă la piață și inapoi