Accident rutier în București, în Pasajul Unirii. Mai multe persoane sunt grav rănite, iar la fața locului intervin echipaje medicale și ambulanțe.
”Astăzi, 23 decembrie, în jurul orei 13.30, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație la intrare în Pasajul Unirii, sensul de deplasare dinspre Bd. Tineretului către Piața Universității.
Din primele date, conducătorul unui autocar a acroșat poarta de gabarit a Pasajului Unirii. În urma evenimentului au fost rănite mai multe persoane.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație. La acest moment, traficul rutier este restricționat în zona producerii accidentului de circulație”, informează poliția.
UPDATE: Trei persoane sunt în stop cardio-respirator.
Circulația este blocată, în aceste moment.
Una din cele patru persoane care au fost încarcerate este resuscitată. Este vorba de un bărbat.
SMURD anunță că pacienții care au nevoie de intervenții chirurgicale vor fi împărțiți la toate spitalele din Capitală.
Știre inițială
Din primele informații se pare că un autocar a intrat în pasaj, fără să respecte limita de înălțime.
„Prostia şoferilor loveşte din nou. Foarte mulţi pasageri sunt întinşi pe şosea, plini de sânge, aşteptând primul ajutor”, a transmis un martor la incidentul nefericit.
Accident rutier grav în București. Mai multe victime
În urma impactului cauzat de forțarea intrării în pasaj, ar exista mai multe victime. În autocar s-ar fi aflat 46 de persoane de cetățenie greacă, majoritatea adolescenţi.
12 ambulanțe au fost trimise la fața locului.
15 persoane ar fi rănite, iar circa 4 persoane erau încarcerate. Persoane au fost scoase din autocar de echipele de intervenție.
Două sunt într-o stare relativ bună, iar două sunt inconștiente, potrivit informațiilor oferite de Toni Greblă, prefectul Capitalei.
”Autocarul a trecut de presemnalizarea cu lanțuri, înainte de intrare în pasaj, a rupt lanțurile, nu a mai putut opri și a intrat în barierele dinaintea de intrarea în tunel. Ușa din față s-a blocat, au fost mai multe persoane care nu au purut ieși, a intervenit descarcerarea”, a declarat Toni Greblă, prefectul Capitalei.
Toni Greblă susține că autocarul transporta turiști străini, iar victimele vor fi transportate la Spitalul Floreasca și Spitalul Universitar.
”Sunt rănite 3-4 persoane, după ce o barieră a strivit partea din față a autocarului. Niciuna nu este în stare gravă, sunt duse la spital”, a mai spus Ton Greblă.