Prima pagină » Eveniment-Social » Acestea sunt cele mai slabe licee din județ. Rezultatele la Bacalaureat 2025, dezastruoase în unele școli
Acestea sunt cele mai slabe licee din județ. Rezultatele la Bacalaureat 2025, dezastruoase în unele școli

Acestea sunt cele mai slabe licee din județ. Rezultatele la Bacalaureat 2025, dezastruoase în unele școli

01 iul. 2025, 02:00, 1 ,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

Deși județul Iași a înregistrat o rată de promovare peste media națională la examenul de Bacalaureat 2025, în umbra acestor rezultate bune se află o realitate mai puțin discutată: cele mai slabe licee din județ au ratat din nou șansa de a demonstra progres, cu procente de promovare dramatice, uneori sub 20%

Ministerul Educației a publicat ieri, 30 iunie, rezultatele finale ale sesiunii de Bacalaureat 2025, iar datele arată o imagine duală a învățământului liceal ieșean. Deși județul a înregistrat o rată de promovare peste media națională, în unele unități de învățământ, mai puțin de 5 elevi au reușit să treacă examenul maturității. În timp ce fruntașii se bucură de medii de 10, în coada clasamentului regăsim licee unde abia se întrezărește speranța promovării.

Rezultate dezastruoase în cele mai slabe licee din județul Iași

La polul opus liceelor de elită, se află zece instituții de învățământ din județul Iași care au înregistrat cele mai mici rate de promovare la examenul de Bacalaureat 2025. Cea mai gravă situație se înregistrează la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Târgu Frumos, unde, din 19 candidați prezenți, doar 3 au reușit să promoveze, rezultând o rată de promovare de 15,78%.

Urmează Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări din Iași, cu 31 de candidați și doar 5 promovați, rata de promovare fiind 16,13%. Situația nu e mai bună nici la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Iași, unde, dintre cei 11 elevi prezenți, au trecut examenul doar 2, cu o rată de promovare de 18,18%. În zona liceelor tehnologice, problemele par să fie recurente. Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu” din Iași a înregistrat o rată de promovare de 32,75%, în timp ce la Liceul Tehnologic din Hârlău doar 17 dintre cei 54 de elevi au trecut examenul, rata de promovare fiind 31,48%.

Aceeași realitate poate fi observată și la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Iași, cu 13 candidați promovați din 41 prezenți, înregistrând o rată de promovare de 31,7%, dar și la Liceul Tehnologic din Vlădeni, unde au reușit să promoveze doar 6 din cei 19 elevi prezenți, rezultând rata de promovare de 31,57%.

Alte unități de învățământ unde rezultatele au fost sub așteptări sunt Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani, cu 6 promovați din 15 candidați (40%), și Liceul Tehnologic de Transporturi și Construcții din Iași, cu 19 reușiți din 45 (42,22%). Nici Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” din Iași nu a strălucit, cu o rată exactă de 50%, adică 45 de promovați din 90 de elevi.

Cine sunt fruntașii la Bacalaureat 2025 în județul Iași

În contrast cu aceste realități dure, județul Iași se poate mândri și cu o rată generală de promovare de 83,23%, peste media națională (76,5%). Două eleve au reușit performanța de a obține media 10 la examen: Andra Vârlam de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Codrina Ștefana Costia de la Colegiul Național „Emil Racoviță”.

Pe lista liceelor cu cele mai bune rezultate se află, fără surprize, Colegiul Național, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, dar și Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”.

Această distanță uriașă între liceele de top și cele din coada clasamentului scoate în evidență diferențele majore dintre profilurile teoretice și cele tehnologice.

În timp ce vârful educației ieșene continuă să performeze, cele mai slabe licee din județ par blocate într-un cerc al eșecului, care, dacă nu este spart prin măsuri concrete, riscă să compromită viitorul a generații întregi de elevi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026