Local

Acordarea burselor pentru anul școlar 2022-2023 a fost aprobată de municipalitatea ieșeană. Care este cuantumul acestora

Publicat: 06 mart. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Acordarea burselor pentru anul școlar 2022-2023 a fost aprobată de municipalitatea ieșeană. Care este cuantumul acestora
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, bursele variază între 150 de lei și 500 de lei

Recent, aleșii Iașului au aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea burselor pentru anul școlar 2022-2023. Astfel, potrivit documentului, vor fi oferite 12.747 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Iași

Proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului și numărului de burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, din municipiul Iași, care se acordă în anul școlar 2022-2023 a fost adoptat. În ceea ce privește cuantumul bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social, acesta se stabilește în fiecare an. Referitor la bursa de ajutor social, aceasta se poate cumula cu bursa de performanță, cu cea de merit sau cu cea de studiu.

Extras din proiectul de hotarare
Numărul total al burselor este de 12.747

Acordarea burselor pentru anul școlar 2022-2023 a fost aprobată

Sala de sedinte din cadrul Primariei Municipiului Iasi
Plenul consiliului local a votat favorabil cuantumul burselor pentru anul școlar 2022-2023

Proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului și numărului de burse de performanță a trecut cu vot favorabil de plenul Consiliului Local Iași. Astfel, potrivit documentului, a fost aprobată acordarea unui număr de 12.747 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Iași, în anul școlar 2022-2023, potrivit adresei Inspectoratului Școlar Județean Iași, înregistrată la Primăria Municipiului Iași.

Mai exact, numărul total cuprinde 261 de burse de performanță, 7.577 de burse de merit, 1.420 de burse de studiu și 3.489 de burse de ajutor social. În ceea ce privește cuantumul acestora, aleșii Iașului au votat sumele oferite. Astfel, bursele de performantă au o valoare de 500 de lei, bursele de merit ajung la 200 de lei, bursele pentru studiu au o valoare de 150 de lei, iar cele pentru ajutor social sunt de 200 de lei. Precizăm faptul că, potrivit proiectului de hotărâre, „în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al municipiului Iași și de modificările legislative care pot apărea, cuantumul burselor va fi modificat prin Hotărâre de Consiliu Local”. Cele mai multe burse sunt acordate în cadrul Școlii numărul 22 – „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.

Mai exact, totalul este de 313 burse, din care 103 sunt burse de ajutor social, 34 de studiu, 168 de elevi beneficiază de burse de merit, iar 8 primesc burse de performanță. Amintim faptul că, potrivit documentului, „criteriile generale acordate ale burselor se stabilesc de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, a burselor de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în comisiile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare”.

În ceea ce privește finanțarea complementară, aceasta se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație. Așadar, proiectul de hotărâre a primit vot favorabil din partea plenului Consiliului Local.

Primaria Municipiului Iasi
Municipalitatea ieșeană a votat în cadrul unei ședințe ordinare proiectul de hotărâre privind cuantumul burselor

Condițiile îndeplinite de elevi pentru obținerea celei mai mici burse școlare

Colaj foto
Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun, la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ, o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar

Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a; au obținut, în clasa a IV-a, calificativul „bine” sau „foarte bine” la toate disciplinele de studiu și au acumulat maximum 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a; au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat maximum 20 de absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a.

În plus, pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legali instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun, la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ, o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar.

Recent, plenul Consiliului Local a votat favorabil proiectul de hotărâre privind acordarea burselor în anul școlar 2022-2023.

Adauga un comentariu