Prima pagină » Actualitate » Actorul din ‘Fifty Shades of Grey’, internat de urgență la spital cu „simptome de atac de cord” din cauza unor omizi toxice

Actorul din ‘Fifty Shades of Grey’, internat de urgență la spital cu „simptome de atac de cord” din cauza unor omizi toxice

23 ian. 2024, 12:20,
în Actualitate

Actorul Jaime Dornan, cunoscut din filmul „Fifty Shades of Grey”, a ajuns la spital crezând că suferă un atac de cord. De fapt, starea lui era cauzată de firele de păr de la o omidă, potrivit Marca, relateză Mediafax.

Se crede că incidentul suferit de Jaime Dornan a fost cauzat de firele de păr de pe insecte, parte a mecanismului lor de apărare împotriva prădătorilor. Prietenul starului din „Fifty Shades of Grey”, prezentatorul Gordon Smart, a suferit și el aceleași simptome în același timp.

Cei doi băuseră vin și cocktailuri cu o zi înainte, la o partidă de golf, în timp ce se bucurau de vremea caldă din Peninsula Iberică. Ulterior amândoi s-au îmbolnăvit și au ajuns la Urgențe. „Jamie a spus: „Doamne ferește. Gordon, la aproximativ 20 de minute după ce ai plecat, mi-a amorțit brațul stâng”, a declarat Smart pentru podcastul The Good, the Bad and the Unexpected. „Mi-a amorțit piciorul stâng, mi-a amorțit piciorul drept și m-am trezit în spatele unei ambulanțe”.

Incidentul suferit de Jaime Dornan a fost cauzat de firele de păr de pe insecte

Experiență similară

Actorul, cunoscut pentru rolul său din seria de filme erotice „Fifty Shades of Grey”, a experimentat simptome similare în timp ce juca golf în 2023 și, potrivit lui Smart, se poate considera norocos că va scăpa de aceasta încă în viață.

Smart, care a avut parte de aceeași sperietură și fiind fiul unui medic, a început să intre în panică atunci când a simțit furnicături în membre după ce a intrat și el în contact cu una dintre omizi.

Omizile sunt comune pe terenurile de golf din sudul Portugaliei și au ucis câini și au provocat stopuri cardiace la bărbați de 40 de ani.

Cei doi au fost tratați și au plecat bucuroși că a fost doar o sperietură.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 ianuarie 2026
01 ianuarie 2026