Prima pagină » International » Actorul Gérard Depardieu a fost exclus din programele televiziunii publice elvețiene după acuzațiile de viol
Actorul Gérard Depardieu a fost exclus din programele televiziunii publice elvețiene după acuzațiile de viol

Actorul Gérard Depardieu a fost exclus din programele televiziunii publice elvețiene după acuzațiile de viol

02 ian. 2024, 16:00, 1 ,
în International

Televiziunea publică elveţiană (RTS) a exclus filmele în care Gérard Depardieu joacă „unul dintre rolurile principale”, în urma difuzării unui documentar şocant în Franţa, a anunţat duminică un purtător de cuvânt.

„De la ultimele dezvăluiri despre Gérard Depardieu, RTS a evitat să difuzeze filme în care acesta joacă unul dintre rolurile principale. Prin urmare, unul sau două filme au fost suspendate în perioada sărbătorilor”, a declarat Marco Ferrara pentru Agenţia France-Presse, confirmând o informaţie apărută în săptămânalul elveţian Matin Dimanche, transmite News.ro

„Atunci când simţim că majoritatea publicului ar putea fi jignit de un film sau de o personalitate care a fost acceptată până acum, îl vom lăsa ocazional în afara programului nostru”, a explicat el.

Gérard Depardieu, monstrul sacru al cinematografiei franceze, se află în plin scandal de când, la începutul lunii decembrie, a fost difuzat un reportaj în cadrul emisiunii „Complément d’Enquête” de la postul public de televiziune France 2, în care este văzut proferând o serie de insulte misogine, inclusiv comentarii cu tentă sexuală la adresa unei tinere.

Reportajul a revenit, de asemenea, asupra inculpării sale pentru viol în 2020, în urma unei plângeri depuse de o actriţă în vârstă de 20 de ani, Charlotte Arnould. El respinge aceste acuzaţii.

Depardieu, în vârstă de 75 de ani, face de asemenea obiectul unei plângeri pentru agresiune sexuală depusă de actriţa franceză Hélène Darras pentru fapte prescrise, precum şi a unei alte plângeri în Spania, depusă de o jurnalistă, Ruth Baza, care îl acuză de viol în 1995.

Decizia de a suspenda difuzarea pe RTS a filmelor în care actorul francez joacă un rol principal este „o alegere pragmatică, pe care o vom reexamina în funcţie de evoluţia situaţiei, fără un calendar stabilit dinainte şi cu respectul cuvenit pentru procesul judiciar”, a declarat Ferrara. „În calitate de serviciu public, trebuie să avem grijă să rămânem să nu emitem judecăţi: ne limităm la a acţiona în interesul public, care include şi simpatia sau, dimpotrivă, respingerea unei opere”, a spus el.

„Dincolo de această evaluare calitativă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al RTS, „am organizat recent un vot public pentru filmul de Crăciun, iar una dintre opţiuni era o producţie cu Gérard Depardieu, pe care publicul însuşi a decis să nu o selecteze, deşi era cunoscut contextul actual în ceea ce-l priveşte pe actor”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iulie 2026
01 iulie 2026