Miercuri, 2 iunie 2021, începând cu ora 15.00, în Platoul BZI LIVE este programată o editie-dialog din culisele scenei celui mai vechi teatru modern din România. Totul alături de actorul-societar Emil Coseru şi Diana Vieru, tânăr şi talentat actor, ambii nominalizaţi la Gală Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) 2021. Aceştia fac parte din trupa Teatrului Naţional (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Astfel, producţia media va avea în prim-plan gânduri, trăiri, experienţe, viziuni legate de lumea Teatrului, impresii ce ţin, inclusiv de recentele nominalizări la Gală UNITER 2021.
Actorul Emil Coseru, nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” iar Diana Vieru, nominalizata la categoria „Cea mai bună actriţă în rol secundar”
De reamintit că actorul Emil Coseru, societar al Naţionalului ieşean, a fost nominalizat la Premiile Galei Uniunii Teatrale din România din acest an, la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul „Ion” din „Năpasta „…şi era pădurea singură…”” de I.L. Caragiale, un spectacol de Adi Carauleanu. Emil Coseru (n. 23 noiembrie 1947, la Tecuci este un actor roman şi profesor universitar doctor (asociat) la Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi. Joacă din 1969 la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. A absolvit, în 1969, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa profesorilor Moni Ghelerter şi Zoe Anghel Stanca, susţinând examenul de licenţă cu rolul „Don Quijote” din piesă cu acelaşi titlu de Yves Jamiaque. De 52 de ani este pe Marea Scenă a Naţionalului din Iaşi. A debutat în 1969, în rolul „Treplev” din „Pescăruşul” de A. P. Cehov.
Societarul legendar, Emil Coseru şi importante roluri în teatru
Societarul legendar, Emil Coseru are în palmares, ca roluri în teatru, şi „Faustino” – „Războiul vesel” de Carlo Goldoni, regia: Anca Ovanez – Dorosenco, 1969, „Paleologul Stamate” – „Chiajna” de Ion Luca, regia: Dan Alexandrescu, 1970, „Matei” – „Bună noapte nechemată” de Alexandru Popescu, regia: Anca Ovanez – Dorosenco, 1972, „Calisto” – „La Celestina” de Fernando de Rojas, regia: Cătălina Buzoianu, 1972, „Ioniţă” – „Petru Rareş” de Horia Lovinescu, regia: Sorana Coroama Stanca, 1973, „Costache Rolla” – „Povestea Unirii” de Tudor Soimaru, regia: Dan Nasta,1973, „Vasile” – „Sâmbătă la veritas” de Mircea Radu Iacoban, regia: Mircea Radu Iacoban şi Saul Taisler, 1974, „Ofiţerul” – „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, regia: Cătălina Buzoianu, 1974, „Petre” – „Într-o singură seară” de Iosif Neghiu, regia: Cătălina Buzoianu, 1974. Lista completă include peste 100 de piese de teatru. Între 1973 –1977 joacă în cinci filme artistice de lung metraj şi are colaborări la Teatru TV.
În perioada 1990-1993 este director adjunct al Teatrului Naţional din Iaşi. Între 1982 şi 1984 este profesor şi regizor la Gubbio, Italia. În 1990 a reînfiinţat Scoala ieşeana de teatru în cadrul fostului Conservator. Cu promoţii întregi de studenţi a realizat numeroase şi interesante spectacole. A luat numeroase premii la festivaluri studenţeşti, dintre care pot fi enumerate: „Premiul oraşului Torino”, Italia, „Premiul Radio Iaşi”, „Premiul pentru cel mai bun spectacol” – „Festivalul Primul rol”, Iaşi – 1998, „Premiul de interpretare feminină” – Festivalul „Primul rol”, Iaşi – 1999, „Premiul de interpretare masculină” – Festivalul „Primul rol”, Iaşi – 2000, „Premiul special al juriului” – Festivalul Naţional Studenţesc, Bucureşti – 1999. A fost decorat cu „Ordinul Naţional pentru Merit” în gradul de Cavaler de Preşedinţia României – 2002. A efectuat turnee în Germania, Italia, Grecia, Rusia, Polonia, Ucraina, Coreea de Sud.
Diana Vieru, la doar 22 de ani, este una dintre cele mai carismatice şi talentate studente de la Actorie
Diana Vieru, la doar 22 de ani, este una dintre cele mai carismatice şi talentate studente de la Actorie. Provine din Republica Moldova, mai precis din Straseni. A studiat muzică la Colegiul de Muzică din Chişinău. Aceasta este student la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iaşi, Facultatea de Teatru (anul III), clasa prof. Doru Aftanasiu. Ea a fost nominalizata la categoria „Cea mai bună actrit` în rol secundar” pentru rolul „Marusia” din spectacolul „Oraşul cu fete sărace” după Radu Tudoran, regia, scenariul şi universul sonor Radu Afrim. A mai jucat în: „Trei piese triste”, tot regia Radu Afrim. Pentru a XXIX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza şi Cristina Rusiecki. Premiera spectacolului „Năpasta „…şi era pădurea singură…)” a avut loc pe 1 noiembrie, anul trecut, la Uzina cu Teatru.
Este un spectacol de Adi Carauleanu, costume: Rodica Arghir, concept afiş: Ana Carauleanu, distribuţie: Calin Chirilă, Emil Coseru, Diana Chirilă, Andrei Grigore Sava, Adi Carauleanu. „Oraşul cu fete sărace” a avut premiera pe 22 februarie, 2020, pe scena Teatrului la Cub. Regie, scenariu şi univers sonor: Radu Afrim. Scenografie: Cosmin Florea. Aranjament vocal, pregătire muzicală, pian: Diana Roman. Asistent de regie: Alexandra Vieru. Distribuţia: Ada Lupu, Pusă Darie, Cosmin Maxim, Ionuţ Cornila, Dumitru Nastrusnicu, Diana Roman, Diana Vieru, Malina Lazăr, Ioana Buta, Iuliana Budeanu, Mara Lucaci, Diana Amitroaie, Ioana Aciobanitei, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu şi Florentin Hritcu respectiv Costică Baciu.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.