Prima pagină » Cultural » Din lumea filmului » Actrița Diana Rigg a murit. Fanii “Game of Thrones” şi “The Avengers” sunt în lacrimi

Actrița Diana Rigg a murit. Fanii “Game of Thrones” şi “The Avengers” sunt în lacrimi

11 sept. 2020, 10:02,
în Cultural

Veste dureroasă din lumea filmului. Actrița Diana Rigg a murit. Cunoscută mai ales pentru rolurile din “Game of Thrones” şi “The Avengers”, Diana s-a stins din viaţa la vârsta de 82 de ani. Anunțul trist a fost făcut public printr-un comunicat oferit de familia sa. Mai mult, a fost anunțat diagnosticul cumplit pe care regretata artistă l-a primit în urmă cu șase luni și despre care nu a dorit că fanii ei să știe.

Actrița Rachael Stirling, fiica sa, a mărturisit cu multă durere în glas că aceasta a încetat din viață din cauza temutului cancer cu care a fost diagnosticată în lună martie a acestui an, relatează jurnaliștii de la BBC.

Fanii “Game of Thrones” şi “The Avengers” sunt în lacrimi

“A murit liniștită, devreme, în această dimineață. Era acasă cu familia ei, care a cerut discreție în acest moment dificil”, a declarat un reprezentant al artistei, conform sursei citată mai sus.

Rachael Stirling a mai făcut, potrivit BBC, următoarele dezvăluiri despre regretata actriță Diana Rigg : “Ea și-a petrecut ultimele luni din viață reflectând cu bucurie la viața ei extraordinară, plină de dragoste, râsete și o mândrie profundă provind profesia sa”.

“Be a dragon. The realm will always remember Diana Rigg (n.r.: Fii un dragon. Tărâmul își va aminti întotdeauna de Diana Rigg)” este mesajul postat de reprezentanții serialului “Game of Thrones” pe contul oficial de Twitter. În celebrul film, artista a dat viață personajului Olenna Tyrell și a fost anunțată în acest rol în 2012. Actrița britanică apare prima dată în sezonul 3 și a continuat să joace și în sezoanele 4, 5, 6 și 7.

Diana Rigg este prima actriță din “Game of Thrones” care a fost cavaler în viața reală

Celebra actriţa a fost cavaler şi în viaţa reală, ea fiind numită comandant al Ordinului Imperiului Britanic (“Dame”) pentru servicii de artă în 1994.

În Marea Britanie, Diana Rigg era cunoscută pentru rolul de “fată Bond” în filmul din seria James Bond din 1969 “On Her Majesty’s Secret Service”.

Vestea morţii Dianei Rigg a venit ca un fulger pentru fanii celebrului serial, iar mesajele de condoleanţe au curs pe pagina oficială a seriei „Game of Thrones”.

Cine a fost Diana Rigg

Diana Rigg, pe numele complet Enid Diana Elizabeth Rigg, s-a născut pe 20.07.1938. A jucat roluri shakespeariene, dar succesul l-a cunoscut cu rolul Emma Peel din serialul realizat în 1960, „The Avengers” – Răzbunătorii.

A mai jucat în „On Hâş Majesty ‘ s Secret Service” din seria James Bond, apoi în seria „Game of Thrones”. A obținut în 1990 un premiu BAFTĂ pentru cea mai bună actriță dintr-un film de televiziune intiulat „Mother Love”. A fost căsătorită cu Menachen Gueffen, în 1973 și cu Archie Stirling, din 1982.

Diana Rigg a murit dupa ce in urma cu sase luni a fost diagnosticata cu o boala grava.

Lumea filmului este îndoliată după decesul cineastului Jiri Menzel

O alta dramă a avut loc în această lună în lumea filmului. Regizorul și scenaristul Jiri Menzel, premiat cu Oscar în 1969, a murit.

Considerat unul dintre reprezentanţii „Noului Val” din cinematografia cehoslovacă a anilor 1960, Jiri Menzel a murit la Praga în urma unei îndelungate suferințe.

Jiri Menzel a fost recompensat cu Oscar la categoria „cel mai bun film străin” pentru comedia din 1967 „Closely Watched Trains”. El a semnat și scenariul acelui film alături de scriitorul ceh Bohumil Hrabal, un mai vechi colaborator al său, al cărui roman a stat la baza peliculei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025
Articole similare
Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
02:00
FOTO Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
02:00
FOTOVIDEO Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
02:00
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
02:00
FOTO Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
02:00
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
02:00
FOTO Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
02:00
FOTO Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
02:00
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
02:00
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”
02:00
FOTOVIDEO Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”