Bianca Bonțu, nepoata lui Ion Botezatu, aduce acuzații grave Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Aceasta susține că bunicul ei a fost internat cu apă la plămâni, iar moartea i-a fost grăbită din cauză că nu a fost îngrijit. Femeia susține că niciun cadru medical nu a anunțat familia în momentul în care Ion Botezatu a decedat, iar, în perioada spitalizării, bărbatul nu a fost schimbat și lăsat însetat.
Acuzații grave aduse Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași de Bianca Bonțu, nepoata lui Ion Botezatu
Bianca Bonțu, nepoata lui Ion Botezatu, susține că moartea bunicului său a fost cauzată de cadrele medicale din Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Femeia nu își poate explica cum, după ce l-a internat cu apă la plămâni pe Ion Botezatu, în doar câteva zile, acesta a decedat.
„Pe bunicul nostru, Ion Botezatu (76 de ani), l-am internat pe 13 ianuarie 2026 la «Sf. Spiridon», la Clinica II Medicală. L-am internat cu apă la plămâni. El avea și stent la inimă. Totul a fost bine până duminică, pe 18 ianuarie 2026. Atunci am fost la el, am discutat cu el, era coerent, mergea la baie. Luni, 19 ianuarie 2026, a fost programat pentru colonoscopie. După aceea a devenit o legumă. Avea și pampers pus deja, avea dureri insuportabile. Toată noaptea și toată ziua gemea continuu. Marți, pe data de 21 ianuarie 2026, sora mea l-a sunat să îl întrebe ce face și atunci el i-a spus: «Veniți, tată, la mine să mă vedeți, că eu astăzi mor». Ne-am dus la el să îl vedem. Sora mea s-a dus la el la ora 09:00. De abia se mișca, nu prea mai era conștient, nu mai recunoștea pe toată lumea”, a declarat Bianca Bonțu, nepoata lui Ion Botezatu.
Femeia susține că Ion Botezatu trebuia să fie dus la terapie intensivă din cauză că starea sa de sănătate s-a agravat, însă acesta a fost doar mutat la un alt salon.
„Atunci mi s-a spus că îl vor duce la terapie intensivă și am revenit la el la ora 14:00 să vedem unde l-au dus. L-a dus jos, la rezerva 3, pentru că au spus că l-au găsit cu Gripa A, bronhopneumonie și pneumonie. Toate trei într-o zi au venit asupra lui, nu știu cum. Toată lumea din salon mi-a spus că de luni seară el nu mai putea de durere, gemea și nu s-a dus nimeni la el să îi facă nici perfuzii, nici nimic. Mi s-a spus că au chemat terapia intensivă la el și nu era de competența lor. El de abia respira. Nu a făcut nimeni nimic în privința asta. Asistentele stăteau pe holuri, se «hăhăiau»”, a mai povestit nepoata lui Ion Botezatu.
Asistentele din Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași nu i-ar fi dat nici măcar o gură de apă pacientului
Femeia a mai povestit reporterilor BZI faptul că asistentele din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași nu i-au dat bătrânului nici măcar o cană cu apă, deși acesta nu se putea deplasa din cauza stării grave de sănătate.
„O gură de apă nu au vrut să-i dea. Eu aveam din întâmplare o sticlă de apă la mine și mi-au spus asistentele: «Doamnă, bine că i-ați adus apă, că de dimineață, încontinuu, cere apă». Ne-am luat la ceartă, le-am spus: «Doamnă, dar o gură de apă nu puteați să îi dați la un bătrân? L-ați adus în ultimul hal!». Era o legumă, nu se putea mișca deloc, dar el conștient era. El voia să îl ducem la baie să își facă nevoile. Noi am vrut să stăm și seara cu el, dar ne-au dat afară. Eu le-am spus: «Doamnă, nu e îngrijit în spitalul ăsta». El gemea de durere, nimeni nu se ocupa de el”, a mai povestit Bianca Bonțu.
Nepoata lui Ion Botezatu susține că a aflat de decesul bunicului ei după ce a fost sunată de un coleg de salon al acestuia.
„Ne-au dat seara afară din spital, pe la 19:20. Nu ne-a sunat nimeni de la spital să ne spună că a decedat, am lăsat numărul meu de telefon la un domn din salon și i-am spus să mă sune dacă îl mută la terapie intensivă. La 20:28, m-a sunat omul din salon și mi-a spus că a decedat. Ne-am întors la spital să aflăm și noi cum a decedat. Deci, de la 19:20, cât am făcut noi până acasă, până la 20:28, deci el era deja dus și la morga spitalului. I-au pregătit bagajul, au avut timp să îi numere tot ce avea în bagaj”, a mai spus nepoata bărbatului.
Cadrele medicale au ascuns faptul că era deja mort
Aceasta susține că, de fapt, în timpul în care ea, alături de familie, era în spital, iar cadrele medicale nu îi lăsau să îl viziteze pe Ion Botezatu, acesta era deja mort.
„Colegul lui ne-a spus că el a murit de la ora 19:00, dar nu ne-au spus, pentru că noi eram acolo, în spital, la ora aia. Cred că și din cauza asta nu ne-a mai lăsat să îl vedem. La 18:55, un verișor de-al meu a fost la el, dar i-au spus să îl lase în pace, că doarme. Dar cred că el era deja mort, că avea spume la gură. În spitalul acesta, «Sf. Spiridon», asistentele, când se face schimbul de tură, spun: «Haideți, să vedem câți morți avem în seara asta», iar asistenta care era de pe tura de zi i-a spus: «La rezerva 3 o să avem morți în seara asta». Și chiar așa a fost. A murit bunicul meu și încă o doamnă, care ea era conștientă, mânca, se uita pe Facebook, iar când am fost, îi făcea și ei resuscitare. I-au dat bunicului meu, nu știu, un medicament, ceva. I-au sfărâmat o pastilă într-o lingură și i-au dat să bea, dar nu știm ce. Nu știm ce i-au dat, ce i-au făcut”, a mai adăugat nepoata bărbatului.
Personalul din unitatea medicală este acuzat de Bianca Bonțu că și-a bătut joc de bunicul său.
„L-au lăsat cu pampers neschimbat. Nu au avut grijă de el deloc. Femeile de serviciu sunt mai ceva ca doctorii. Nu comandă doctorii cum comandă femeile de serviciu. L-au chinuit până să moară și după ce a murit. Dar am întrebat și eu cauza morții, că nu s-au ocupat de el. Le-am spus că îi dăm în judecată, nu are cum un om să moară așa. Nu i-au făcut nimic. El mi-a spus, la un moment dat: «Astea sunt pastile de alea de le dă la televizor ca să moară». Deci a văzut el ceva. Da, doamnă, copiii sunt de acord să apară la ziar. Fără probleme. Noi, ca nepoți, ne-am implicat în tot acest timp”, a concluzionat Bianca Bonțu.
Reprezentanții Spitalului „Sf. Spiridon” susțin că Ion Botezatu a beneficiat de tratament corect
Reprezentanții Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași susțin că Ion Botezatu a primit tratamentul și toate îngrijirile necesare.
„Pacientul Ion Botezatu, în vârstă de 76 de ani, a fost internat în Clinica II Medicină internă pe data de 13.01.2026. În perioada 13-19.01.2026, s-a prezentat familiei (diferiți membri, câte 4 vizitatori de fiecare dată: frați, surori, nepoți) de 2 ori (pe 15.01 și pe 19.01) situația clinică și biologică a pacientului, cât și rezultatele investigațiilor și evoluția acestuia, de către medicul curant. Pe data de 20.01.2026, pacientul prezintă dispnee severă de repaus, cu ortopnee și tuse slab productivă. Clinic, se decelează alterarea stării generale: agitație psiho-motorie, respirație de tip abdominal, raluri sibilante și subcrepitante bilateral, mai accentuate la nivelul hemitoracelui stâng, desaturare”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași.
În același sens, reprezentanții unității medicale susțin că medicii au oferit familiei toate informațiile necesare despre starea de sănătate a lui Ion Botezatu.
„În cursul zilei de 20.01.2026, medicul curant a prezentat familiei de 2 ori situația pacientului: la ora 10:00 unei nepoate care a venit să îl viziteze și, la ora 14:30, când au fost prezente două nepoate și soția pacientului. Acestora li s-a explicat starea gravă a pacientului, data de infecție virală gripală tip A și starea septică prin bronhopneumonie, cu insuficiență respiratorie acută, survenite în contextul afecțiunilor grave cardiace ale acestuia. La preluarea gărzii de către medicul de gardă din ziua de 20.01.2026, pacientul era, în continuare, cu stare generală gravă, agitat psiho-motor, dispneic și necooperant. S-au monitorizat funcțiile vitale pe tot parcursul gărzii, pacientul fiind evaluat permanent cu ajutorul monitorului. În toată această perioadă, câte un membru al familiei a fost prezent în rezervă sau lângă rezervă, văzând că pacientul a fost necooperant și refuza purtarea măștii de oxigen. Medicul de gardă a comunicat, în mod repetat, membrilor familiei despre starea pacientului și evoluția acestuia”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.
Ion Botezatu a decedat în urma unui stop cardio-respirator
Pe data de 20 ianuarie 2026, Ion Botezatu a decedat în urma unui stop cardio-respirator.
Totodată, reprezentanții unității medicale au transmis că medicii au solicitat familiei lui Ion Botezatu părăsirea salonului și respectarea programului de vizită.
„S-a solicitat, în mod repetat, familiei părăsirea salonului din cauza riscului contagios crescut, familia refuzând să plece. În jurul orei 19:15, familia pacientului a fost rugată din nou să părăsească clinica, deoarece erau în afara programului de vizită (14:00-18:00), aceasta răspunzând pozitiv la solicitare. La ora 19:25, pacientul instalează stop cardio-respirator. Se solicită echipa ATI, se inițiază manevrele de resuscitare. Se continuă manevrele de resuscitare. Activitatea cardiacă nu se reia în urma manevrelor de resuscitare și se declară decesul pe 20.01.2026, ora 20:10. Ulterior, la ora 21:30, familia pacientului revine în Clinică, fiind informată despre deces de unul dintre pacienții din rezervă, acuzând echipa de gardă de faptul că nu au fost anunțați imediat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al unității medicale.
Reprezentanții Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au mai transmis că familia trebuia anunțată de decesul lui Ion Botezatu începând cu ora 22:10.
„Conform protocolului medical al spitalului, care prevede informarea aparținătorilor în termen de minimum 2 ore de la constatarea decesului, familia trebuia anunțată începând cu ora 22:10, deoarece ora declarării decesului a fost 20:10. Aparținătorii au reclamat faptul că au fost rugați să părăsească salonul în afara programului de vizită deoarece medicul de gardă voia să ascundă decesul pacientului. Având în vedere contextul în care familia a manifestat nemulțumiri față de îngrijirile medicale acordate pacientului și a evoluției grave a acestuia, finalizată cu deces, pe data de 21.01.2026 s-a solicitat din partea Clinicii Medicină internă II necropsia medico-legală a decedatului Ion Botezatu. A fost un caz complex, la care a muncit întreaga echipă a Clinicii Medicale II, de la șeful de clinică până la medicul curant și personalul mediu sanitar și de îngrijire. Ne pare rău că, în ciuda eforturilor, evoluția a fost nefavorabilă”, au concluzionat reprezentanții spitalului.
În acest sens, acuzații grave au fost aduse personalului medical al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași de familia lui Ion Botezatu.
Trist, dar adevarat! Asa se intampla la Spiridon! Si nu numai! Trebuie sa ne ferim de boli si sa ajungem la spital!
Cresteti taxele si impozitele, prea putin au crescut au crescut, doctorii mor de foame, asistentele se imprumuta la rude pentru mancare acasa, e jale, abia au ce mancare. De infirmiere ce sa mai zic, sunt slabe toate, mananca la 2-3 zile, saracie maxima,…….. nu sunt bani deloc, nici medicamente… nimic!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
are dreptate pacientul multimi; fost la londra,new york, tokyo si acolo si ai facut treaba mai rau, conditii sub mediocre, taxe mari iar doctorii cereau spaga mereu, aici in iasi e cu totul alt nivel, muuuuult mai bun, totul e la superlativ, inclusiv paturile sunt super calduroase si moi, o placere cu infirmierele si asistentele carw se poarta cu tine ca din puf, o mai mare placere si NU CER SPAGA!!!!!!!!! NOTA 12/10 TUTUROR, PROFESSSIONISTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Vai, horror, îmi pare rău, bietul bătrân!
Așa l-au omorât și pe tata la Spiridon, cu masca aia înfiorătoare de oxigen, că nu știu să regleze presiunea!
După aceea, am căpătat experiență și, asta vară, când am internat-o pe mama, am stat eu zi lumină în spital, la capul ei, că altfel nu o mai scoteam vie. Doctorul care a operat-o a fost foarte în regulă și nu a vrut să primească nici un ban. Asistentele, în schimb… Și mai ales infirmierele…de o nesimțire…ceva incredibil!!
Clinica a II-a medicală este culoarul morții, cadrele medicale se poartă mai rău ca naziștii.
da, culuarul mortii, intradevar. pacienții sunt in stare grava cand sunt adusi , sunt batrani, familia vrea sa traga de ei. nu degeaba asitentele prezinta „mortii” . da na, familia stie mai bine. il visau acasa si pe picioarele lui. asta se întâmplă cand esti pe alta planeta. o vrut doctorii sa ascunda moartea, nu ca s a respectat protocului de 2 ore dupa deces
Voi ziariști din Iași a-ți făcut vreodată investigații despre ceea ce se întâmplă la Spitalul Spiridon???? O să aveți material ziaristic fără număr. Este spitalul nimănui.
domnisoara/ doamna nepoata spera sa poata trage ceva bani de la personalul medical, dar cred ca nu va reusi absolut nimic in sensul asta!!!
Au directive davos pe unitate (tot sistemul medical): 90% to decrease
Da, am vazut si eu pe tiktok ca exista o conspiratie sa eutanasieze toti batranaii in spital.
Îți iei informațiile de pe TikTok? Felicitări!
Esti din „interior”, asa-i ?! Sper sa ai parte de acelasi „tratament”, imbecilule !!!
si mama mea in 2018 a fost internata …cu avc …avea aprox 80 de ani…si ghici ce? in 24 ore au declarat decesul !! e adevarat ca au luat-o de acasa inconstienta, dar nici nu au facut absolut nimic pt ea
bai, astia, habar nu aveti nimic, dar va dati cu parerea! pai ba, cand vine un/o batran/a de 75+ cu diferite boli cronice, cand el toata viata a mancat si a baut de a rupt nesanatos, a fumat tone de tigari si vine 80-90% aproape mort, voi ce vreti acuma ma? sa il facem ca nou? sa vi-l facem fara boli, sanatos tun? ce vreti? aveti habar cati batrani sunt internati? iar majoritatea pleaca pe picioarele lor acasa? ca mai sunt regretabile cazuri soldate cu morti, aia e, se intampla, medicii nu sunt roboti, iar cand batranul vine in ultimul stadiu al bolilor sale, ce vreti sa mai faca medicul?? CE??????? si daca mai adaugi si starea spitalelor noastre, ce vreti mai mult sa va faca doctorii??
Nu sunt in domeniu dar am si eu o parere. Citisem un articol in care se spunea despre cinci analize care nu se mai recomanda la peste 70 de ani iar colonoscopia era una dintre ele. Asa o fi sau m-a pacalit AI?
Nu au grija absolut deloc de pacienții internați. Ii găsești pe pat în urina. Doamnele infirmiere si asistente de la clinica unde se face referire în articol stau intr-o nepasare totala!!!
Ocoliti acest spital, sansele de vindecare sunt de sub 30%.
Nu ai cum sa ocolești acest spital. În cazul în care chemi ambulanta te duce la upu Spiridon și acolo …….
Depinde de afectiune. Totusi si alte spitale din Iasi au UPU, la Parhon vad toata ziua ambulante.
dublarea tva si a cass si cas ar ajuta… e saracie in sanatate, doctorii abia au mancare si nu au nici bani de bilet de autobuz, unii vin pe jos, haine vechi, abia daca isi pot achita chiriile iar de asistente nu mai zic e jaaaaaaaaalleeee, haine doar de la secondhand la kg, pate pe paine cand le intra salariu iar spitalele au paturi vechi arata ca in anii 90, nemodernizate, aparatura nu e, nimic, nu sunt bani, trebuie crescuta asigurarea de sanatate, dublata…. deci trebuie bani si modernizate si spitalele alea sau facutw unele noi, sus nicusooooooooooooooooooooorrrrrrrrrrrrrrrrr!!!!
Nu e doar chestie de dotari, e mai mult de personal. Majoritatea e abrutizat, pentru ei pacientii sunt o povara inutila.
Întrebare:Dacă aceste nepoate sunt pregătite din punct de vedere medical de ce nu au tratat bunicul la domiciliu și au venit la SF.Spiridon? Nu va este rușine să acuzați corpul medical care muncește 24/24 ore pentru pacienți? Am dovezi că pacienții sunt tratați la Standere Internaționale personal am beneficiat de tratament ireproșabil,personal medical dedicat pacienților.Asa că,nu mai aruncați cu noroi în cei care fac totul sa vă salveze viața.Se pare că,urmăriți recompense pecuniare din acest motiv sunteți vocali.
Iar ministrul sanatatii e un om minunat va zic! Sustinem si Bolojan!!!!!!!!!! cel mai bun premier dupa 90