Adrian Severin, fost ministru MAE, lamentația zilei: „Nicușor cel fără țară nu merge la Davos”

Multă lume (mult prea multă) protestează pe unde se poate că Nicușor Dan, președintele ilegitim (în acest sens, un președinte fără țară), nu va participa la conclavul olimpienilor răului de la Davos. Protestul devine și mai vehement atunci când se ia în considerare și explicația absenței, pusă pe seama faptului că la așa numitul Forum Economic Mondial din Elveția (organizat prin tradiție în stațiunea Davos) vor fi participând persoane care nu au nimic relevant de spus, în timp ce grija țărișoarei lui îl ține țintuit pe „onorabilul” Nicușor Dan pe malurile Dâmboviței.

Criticii lui Nicușor Dan și ai consilierului prezidențial care a dat asemenea explicații de râsul curcilor, prezintă lista participanților, plină de numele șefilor de state și guverne ale unor puteri influente la nivel global și regional. Aceasta pentru a desființa argumentele absenței oferite „prostimii” și a deplânge absența României de la o reuniune a greilor globali la care se crede că se va discuta și decide soarta lumii.

Realitatea este ușor diferită. Davosul este un spectacol la care, pe scenă, își prezintă viziunea despre ordinea economică a lumii (dacă o au) diferite personalități (uneori doar celebrități) de prim rang invitate nominal și care apar în programul oficial, în timp ce în sală se găsesc un public, de regulă calificat, plătitor de bilet (care nu costă puțin), plus personaje politice de mâna a doua, intrate pe baza unor bilete de favoare, care pot raporta acasă că și ele au fost în hagialâc la Mecca globalismului neo-bolșevic. Cei din urmă, dacă vor, se văd cu presa, de regulă cea miluită adusă de acasă, precum și cu diverși curioși gata să îi admire prin corturile anexă, pe tăpșanele din fața sălii de conferințe sau prin debaralele acesteia. (Acesta va fi statutul celei care ține loc de ministru al afacerilor externe al României.)

Până acum, marile decizii se luau în culisele spectacolului, adică în umbra din spatele scenei pe care actorii globali, genii rele sau mai puțin rele unite prin idei similare, anunțau mulțimii viitorul lumii, în încercarea de a o pregăti moral-volitiv pentru ceea ce o așteaptă. Acum, se vor întâlni fie marionete globale și ventriloci ai marilor puteri muribunde, fie ideologi cu viziuni adverse, fie avangarda noii ordini globale trumpiste cu ariergarda vechii ordini soroșiste, pentru a un joc de poker global organizat la căpătâiul globalismului muribund, în care fiecare va încerca să îl intimideze pe celălalt, unii având cărți interesante, iar alții mergând la cacealma. Ce putea face Nicușor Dan în acest târg al miracolelor din Alpii elvețieni?

Adevărata problemă nu este că Nicușor Dan nu se duce la Davos, ci că România nu are pe nimeni pe care să trimită la Davos, capabil să aibă și să susțină o idee privind ordinea viitoare a lumii din perspectiva intereselor românești.

Și așa ne este jenă să îl vedem pe nealesul de  la Cotroceni cât este de mic atunci când execută anumite figuri impuse prin fața gărzilor de militare românești sau pe la diversele ritualuri interguvernamentale din puținele capitale euro-atlantice unde este convocat. La întâlnirile externe văd ce face și ce spune el exclusiv cei aflați în spatele ușilor închise, unde, în cele câteva minute pe care le are la dispoziție, citește din niște terfeloage aduse de acasă, angajamente pionierești luate ca răspuns, și acela dictat de patronii străini, la întrebările trimise consilierilor lui dinainte. Pe podium, în fața unei mulțimi de oameni care au plătit ca să audă în direct mesaje politice cu bătaie lungă, reacții spontane la pozițiile celorlalți invitați oficiali și reflecții nepregătite în avans, pe marginea întrebărilor formulate de participanții adunați în sală, Nicușor Dan ar fi arătat și mai mic. Printre personaje shakespeariene, el nu s-ar fi putut ridica mai sus de nivelul mental al recitatorilor poeziei „cățeluș cu părul creț”. Și, odată cu el, și România ar fi arătat mai mică. Nu doar demnă de râs, ci și demnă de milă; nu doar lipsită de glas, ci și lipsită de creier; nu doar irelevantă, ci și indezirabilă.

Cine ar fi plătit biletul de intrare pentru a-l asculta pe Nicușor?! Cine ar fi dorit o întâlnire discretă cu el în care să schimbe idei despre viitorul omenirii?!

Și cum puteau justifica consilierii absența? Spunând că olimpicul este „olimpofren”? Imposibil! Au argumentat spunând că ceilalți sunt neinteresanți. Dacă tot capra ne este râioasă, măcar să țină coada sus.

Și până la un punct chiar așa este. Ce așteptăm să ne spună Trump, pe care noi să nu știm? Dar Ursula? Dar Zelenski, pe care îl înjuram pe aici toată ziua?

Unii s-au dus la Davos pentru contacte în culise. Acolo, însă, România nu are legitimație de intrare. Iar asta nu (numai) din cauza lui Nicușor Dan, ci din cauza noastră, a românilor celor mulți care mai ținem acest netot, ilegitim cum este, pe scaunul de la Cotroceni.

Nu Nicușor Dan ne face de râs. Noi am ajuns de râsul lumii; prin inerția, prin lașitatea sau prin toleranța noastră. De aceea, mai bine ținem clovnul fără voie și fără creier ascuns, decât să ne dăm în spectacol cu el în fața întregii lumi.

Până la urmă, cineva la Cotroceni a preferat decența exhibiționismului. Cineva nu a vrut (apropo de povestea pupezei din tei a lui Ion Creangă) să spurce târgul davosian cu un cuc românesc, în speranța absurdă că îl vom putea vinde pe post de șoim carpatin. Ar trebui să fim mulțumiți de asta.