Prima pagină » Titlurile zilei » Afacerea familiei Hărătău, din Iași, un succes construit în peste 25 de ani: „Pasiunea întrece orice obstacol!”

Afacerea familiei Hărătău, din Iași, un succes construit în peste 25 de ani: „Pasiunea întrece orice obstacol!”

13 apr. 2026, 08:51, 1 ,
Raluca COSTIN în Titlurile zilei

Familia Hărătău, din Iași, a dezvoltat o afacere de succes cu produse lactate speciale. Ferma a fost construită în urmă cu 25 de ani cu câteva capete, iar cu timpul s-a extins, ajungând la 250 de oi din rasa Karakul de Botoșani și 50 de capre. De fermă se ocupă Ionuț și cei trei băieți, iar de produse, Anca. Au reușit să își fidelizeze clienții cu lactate noi, ca un desert din cremă de urdă dulce cu miere și nucă, care atrag clienții de fiecare dată când sunt scoase pe piață.

Familia Hărătău din Iași are o afacere de succes cu produse lactate

Ferma se află în comuna Ion Neculce, din județul Iași. Anca și Ionuț Hărătău, fiecare în vârstă de 45 de ani, sunt stâlpii acestei afaceri.

”La „Stâna lu’ Ion” totul începe cu grija pentru animale și lapte de calitate. Iar eu , Anca, transform totul în bunătăți făcute ca odinioară. Suntem o afacere de familie construită cu multă muncă, pasiune și respect pentru tradiție. Ferma noastră nu a apărut peste noapte, ci s-a dezvoltat pas cu pas, din dorința de a duce mai departe ceea ce am învățat din familie și din viața de zi cu zi la țară. În spatele acestei povești se află soțul meu, care este, fără îndoială, motorul întregii activități. Tot ceea ce eu am studiat timp de 4 ani în facultate (n.r- Anca este studentă în anul 4 la Zootehnie, la Universitatea Științele Vieții), el știe nativ, din experiență, din practică și din legătura directă cu animalele și pământul. Are acel instinct pe care nu îl înveți din cărți, ci îl dobândești trăind zi de zi în mijlocul fermei. Ne ocupăm de fermă de 25 de ani, datorită soțului meu care este iubitor de oi de mic copil. Când ne-am căsătorit, m-a pus în fața faptului împlinit. Am pornit amândoi pe drumul acesta, chiar dacă la început nu îl înțelegeam, dar ne-a insuflat și nouă dragostea pentru animale”, povestește Anca Hărătău.

Familia Baltag a văzut modelul în Franța și a deschis la Iași o fermă de găini „freerange”.

Produsele noi lactate lansate de familia Hărătău atrag clienții din Iași

Anca Hărătău se ocupă de producție.

”Eu vin în completarea soțului cu partea teoretică, organizarea și dorința de a duce lucrurile la un alt nivel, iar împreună reușim să îmbinăm tradiția cu cunoștințele moderne. Tot ce facem este bazat pe muncă în echipă, susținere reciprocă și multă determinare. Ferma noastră înseamnă mai mult decât producție – înseamnă familie, responsabilitate și dragoste pentru ceea ce facem. Ne dorim să oferim produse autentice și să arătăm că, prin muncă și pasiune, se poate construi ceva frumos și durabil chiar aici, acasă. Noi avem 250 de oi din rasa Karakul de Botoșani și 40-50 de capre. Ne ocupăm de fermă și produse doar noi, familia, pentru că forța de muncă în ziua de azi lasă de dorit. Nu se găsesc oameni dar nu fac ce trebuie și nici cum trebuie. Am preferat să facem noi singuri, ne întindem exact cât ne permite plapuma, cum zice proverbul românesc, să putem face un produs de calitate și lumea să aibă încredere să cumpere de la noi. Vindem produsele mai mult online, pentru că eu sunt studentă, lucrez la compania Phinia, la un job full-time, sunt tehnician de calitate. Eu preiau comenzile și fac distribuția la domiciliu și particip la târgurile organizate de Direcția pentru Agricultură. Avem caș, urdă, telemea. Ne-am făcut și un brand-Stâna lu” Ion-Bunătăți de la Anca. Eu fac diverse produse, papanași cu urdă, cremă de urdă cu mărar, foarte apreciată. Un desert din cremă de urdă dulce cu miere și nucă, foarte căutat. Pot să fac urda să fie vedetă și să mă focusez pe asta, să ducem totul la alt nivel”, susține producătorul din Iași.

”Bunătăți din ferma lui Andrei” este o altă afacere de familie, din Iași.

Cheltuielile producătorilor din Iași au crescut cu cel puțin 30 la sută

Toată familia este implicată în afacerea cu produse lactate din Iași.

”Cei trei băieți ai noștri, care cresc odată cu ferma și duc mai departe această pasiune. Cel mare este student la Zootehnie și deja se implică activ, venind cu idei noi și dorința de a continua ceea ce am început. Băiatul mijlociu, aflat în ultimul an de liceu, este mereu alături de noi în activitățile zilnice și începe să prindă tot mai mult drag de muncă și responsabilitate. Iar cel mic, aflat la final de gimnaziu, este poate cel mai curios și entuziast,  învățând din mers și bucurându-se de tot ceea ce înseamnă viața la fermă. Pentru noi, ferma nu înseamnă doar muncă, ci și educație, continuitate și valori transmise din generație în generație. Este locul unde copiii noștri învață ce înseamnă responsabilitatea, răbdarea și respectul față de natură și animale. Este greu în această perioadă din cauza scumpirilor, iar din cauza prețului la combustibil toate celelalte prețuri cresc. Lumea se sperie când le spunem că un kilogram de caș e 40-45 de lei, dar totul pleacă de la prețul de la pompă. Trebuie să facem față provocărilor și să mergem mai departe. Atunci când ești pasionat, pasiunea întrece orice obstacol”, mai spune Anca. Familia Hărătău, din Iași, a dezvoltat o afacere de succes cu produse lactate speciale, înființată în urmă cu 25 de ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026