Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi au organizat recent o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”. În acest sens, prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. vor fi desfășurate o serie de acțiuni la nivel national, dintre care menționăm: întâlniri cu publicul în punctele de trecere a frontierei, în unitățile de învățământ, în comunitățile defavorizate, întâlniri de lucru cu specialiști și parteneri instituționali și organizaționali, dezbateri pe tema traficului de persoane
Acțiunile sunt menite să contribuie la informarea și sensibilizarea publicului larg, dar în mod special a categoriilor vulnerabile cu privire la fenomenul traficului de persoane. Toate parohiile au citit un cuvânt de învățătură elaborat în colaborare cu Patriarhia Română, menit să contribuie la prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de manifestare și vor continua în toată perioada de implementare a campaniei. Totodată, pe canalele de social media ale instituției și ale partenerilor au fost promovate mesaje relevante menite să facă cunoscut fenomenul traficului de persoane și să contribuie la o mai bună protecție a cetățenilor.
Luptă împotriva traficului de persoane
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și partenerii săi au marcat Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, sărbătorită la pe data de 18 octombrie. Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influența în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă.
În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, demarează campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează la nivel naţional activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional. Conform Parlamentului European, văzut adesea ca o formă de sclavie modernă, traficul de persoane este una dintre formele de criminalitate cu creștere accelerată, iar noile tehnologii, fluxurile migratorii și criza COVID-19 creează noi riscuri și provocări în toată Uniunea Europeană.
Zeci de mii de victime
Țările UE, printre care și România, au raportat 14.145 de victime între 2017 și 2018, dintre care 72 la sută sunt femei și fete, conform unui raport al Comisiei Europene. Copiii reprezintă aproape un sfert (22 la sută) din victimele înregistrate. Totuși, numărul real ar putea fi mult mai mare din cauza lipsei datelor consistente și comparabile.
Peste jumătate (60 la sută) din victimele înregistrate au fost traficate în scopul exploatării sexuale, 15 la sută pentru alte forme de muncă forțată și 15 la sută pentru alte motive, cum ar fi cerșit, prelevare de organe sau servituți casnice. Aproape jumătate dintre acestea (49 la sută) provin dintr-o țară UE.
Aproape trei sferturi din traficanții înregistrați sunt bărbați, majoritatea cetățeni ai UE.