Răspândirea coronavirus afectează grav și tenisul! Turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, care ar fi trebuit să ia startul pe 11 martie, a fost amânat. Organizatorii vor încerca să găsească o dată în program pentru desfășurarea competiției din California, dar misiunea nu va fi deloc ușoară.
În plus, este de așteptat ca și mai multe turnee să fie anulate în următoarea perioadă. Calendarul WTA ar trebui să continue cu turnee la Miami și Charleston, pentru ca apoi să ajungă în Europa, la Stuttgart, Madrid și Roma, toate turnee de categorie Premier sau Premier Mandatory, înainte de al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, la Paris.
Miami: 24 martie – 4 aprilie
Peste 500 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate până acum în SUA, iar Florida nu a scăpat de gripa nouă. 15 cazuri au fost deja confirmate și s-au înregistrat două decese. Mai multe evenimente care urmau să se desfășoare în Miami au fost anulate. Printre care și Miami International Map Fair (13-15 martie) și Ultra Music Festival (20-22). Nu s-a făcut încă niciun anunț în legătură cu ediția din acest a Miami Open, dar sunt șanse mari să fie, de asemenea, anulată.
Charleston: 6-12 aprilie
Turneul de categorie Premier din South Carolina pare a fi cel mai puțin afectat de COVID-19. Doar 6 cazuri au fost raportate în acest stat. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile până la începutul lunii aprilie. Totuși, turneul de la Charleston este unul pe care Simona Halep nu îl are inclus în programul ei.
Stuttgart: 20-26 aprilie
WTA Stuttgart, de categorie Premier, ar fi primul turneu programat la trecerea în Europa pentru circuitul WTA. Sezonul de zgură din Europa este în mare pericol! Stuttgart este capitala landului Baden-Wurttemberg, care este printre cele mai afectate de Coronavirus, cu 199 de cazuri raportate până pe 9 martie. Doar în North Rhine-Westphalia și Bavaria s-au înregistrat mai multe, dintre landurile Germaniei.
Madrid: 2-9 mai
Și turneul de la Madrid este în mare pericol, chiar dacă mai sunt două luni până atunci. Spania a ajuns deja la 911 cazuri de coronavirus, iar aproape jumătate dintre acestea s-au înregistrat în Madrid, 436 de cazuri. Iar semnalele nu sunt deloc încurajatoare nici pentru viitor în Spania. Doar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 100 de cazuri!
Roma: 11-17 mai
Italia este a doua cea mai afectată țară de coronavirus, după China. S-au înregistrat deja peste 7.000 de cazuri și 366 de decese. Restricții fără precedent au fost impuse pentru nu mai puțin de 16 milioane de locuitori din zona de nord a țării. Dacă în China și Coreea de Sud, alte țări puternic afectate, se vorbește deja de o scădere a numărului de îmbolnăviri, situația din Italia este din ce în ce mai dramatică. Roma nu a fost la fel de afectată ca Lombaria și alte regiuni din Nord, dar situația este din ce în ce mai grea și în capitala Italiei.
Paris: 24 mai-6 iunie
Și în Franța s-a trecut de pragul de 1.000 de cazuri de coronavirus, iar autoritățile au impus măsuri drastice. Partida PSG – Borussia Dortmund, din optimile Ligii Campionilor, se va disputa fără spectatori. Capitala Franței este afectată serios de COVID-19, iar numărul cazurilor este în creștere, iar Roland Garros ar putea avea de suferit din acest motiv