Prezent într-un platou de televiziune, Alexandru Rafila anunță eliminarea tuturor restricțiilor din România. Ministrul Sănătăţii este de părere că putem reveni la o viață normală începând cu sfârșitul lunii martie.
Declarațiile vin în contextul în care mai multe voci din PNL au cerut că România să renunțe treptat la restricțiile impuse de pandemia de COVID-19.
Alexandru Rafila anunță eliminarea restricțiilor din România
Într-o intervenție publică, Alexandru Rafila a menţionat faptul că România va elimina restricțiile începând de la finalul lunii martie. Ministrul Sănătății a precizat faptul că nu va mai fi nevoie de starea de alertă și că măsurile care limitează viața socială și economică vor fi eliminate. Așadar, Rafila a mai afirmat faptul că și oamenii de afaceri doresc o predictibilitate și sunt încântaţi de faptul că țara va renunța la restricții:
„Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie. Probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Nu va mai fi nevoie de acele măsuri care să ne limiteze viața socială și economică. Trebuie să ne pregătit pentru acest lucru. Am avut întâlniri cu oamenii de afaceri, toți își doresc predictibilitate”, a declarat Rafila, la TVR1.
Este prea devreme ca ridicarea restricțiilor să fie ceva concret
Pe de altă parte, chiar dacă Guvernul ia în calcul ridicarea restricțiilor din România, Alexandru Rafila a afirmat faptul că totuși este prea devreme pentru ceva concret. Ministrul Sănătății consideră că modul în care evoluează un agent patogen este unul imprevizibil. Ministrul a mai menţionat faptul că oamenii trebuie să înţeleagă că ridicarea restricțiilor din România depinde de comportamentul acestora și că trebuie să pătreze minime reguli care să îi protejeze de infectarea cu COVID-19:
„Nu se poate nimeni angaja, modul în care evoluează un agent patogen este imprevizibil. Asta nu înseannă că nu ne gândim foarte serios la modul în care putem să revenim la normal începând au această primăvară. Toți reprezentanții sectoarelor economice sunt conștienți că revenirea la normal depinde de modul în care se vor comporta ei și, bineînțeles, cetățenii. Dacă va mai fi nevoie de purtarea măștii în interior, păstrarea distanței, cred că toată lumea poate să înțeleagă că va mai fi nevoie o perioadă. Dar faptul că nu va mai fi nevoie de stare de alertă cred că este un element care să dea încredere cu privire la revenirea la normalitate”, a mai explicat Rafila.
Sunt mai multe țări care au decis eliminarea restricțiilor
Vă aducem aminte faptul că de curând mai multe țări din Europa au anunțat că vor elimina restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. Cel mai recent stat care a anunțat acest lucru este Danemarca, tară care în pofida numărului ridicat de infectări cu COVID-19, a cerut eliminarea bolii COVID-19 de pe lista bolilor grave. Aceștia au început eliminarea restricțiilor de la 1 februarie 2022, în contextul în care în tară există o subvariantă a tulpinii Omicron BA.2 care este mai virală decât ” tulpina mamă”, dar care generează cazuri grave minime.
De altfel, România a ridicat o parte de restricții referitoare la accesul oamenilor în țară. Vă aducem aminte faptul că Raed Arafat a anunțat că a fost eliminată lista cu țări în funcție de raţă de incidentă din fiecare stat, iar fiecare turist care sosește în România are la dispoziție trei modalități de a evita carantin: testare PCR, vaccinare dar și trecerea prin boală.
Așadar, eliminarea restricțiilor din România este în continuare doar o ipoteză de lucru. Vom vedea când și dacă se va întâmpla.