Prima pagină » Titlurile zilei » Alexia, adolescenta cu ambele brațe amputate în urma accidentului din Pașcani, își revine în mod spectaculos! În circa o săptămână va fi externată!

Alexia, adolescenta cu ambele brațe amputate în urma accidentului din Pașcani, își revine în mod spectaculos! În circa o săptămână va fi externată!

28 dec. 2022, 02:00,
în Titlurile zilei

Alexia, adolescenta ale cărei brațe au fost amputate în urma accidentului din Pașcani, se simte mult mai bine. Dr. Sidonia Susanu a precizat că fata va fi externată în maximum o săptămână. Ea va urma terapii de recuperare motorie şi senzitivă a membrelor afectate

Ceilalți doi adolescenți grav răniți în accident, Silviu și Elena, au fost externați în data de 24 decembrie 2022, reușind, astfel, să petreacă sărbătorile alături de familie. Cu toate acestea, vor necesita continuarea tratamentului local al plăgilor în regim de ambulator. Băiatul în vârstă de 16 ani și fata în vârstă de 15 ani au suferit plăgi la nivelul feței, necesitând mai multe intervenții chirurgicale. Cei trei pacienți au început deja programul de consiliere psihologică.

Alexia, fata cu ambele brațe amputate în urma accidentului din Pașcani, va fi externată în maximum o săptămână

Alexia, adolescenta de 15 ani ale cărei brațe au fost amputate în urma accidentului din Pașcani, din data de 17 decembrie 2022, a trecut prin mai multe operații, medicii de la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași reușind să-i salveze membrele superioare. Astfel, fata își va putea folosi brațele în proporție de 85 la sută, dar va avea nevoie de un program susținut de recuperare și kinetoterapie-fizioterapie. În prezent, adolescenta este mult mai bine, în data de 25 decembrie 2022 fiind transferată pe secție.

„Alexia nu mai este pe ATI, de duminică este pe secție. Este mult mai bine, evoluția ei este favorabilă. În cursul zilei de luni a avut o nouă intervenție chirurgicală în care a fost grefat complet braţul drept. Putem spune că membrul superior drept a fost acoperit în totalitate, iar la braţul stâng a avut o intervenţie de acoperire parţială a defectelor cutanate.

Necesită încă o intervenţie, probabil în cursul zilei de mâine. Practic, în timpul accidentului, o parte din tegumentele braţului au fost detaşate, probabil au fost tăiate tangențial de agentul care i-a produs şi amputaţia, iar acolo a necesitat acoperirea ţesuturilor fascio-musculare cu grefă de piele.

Pielea a fost luată de la nivelul coapsei stângi. Întotdeauna se face cu grefă de piele autologă. În maximum o săptămână apreciem că o vom externa”, a precizat dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

Alexia a fost vizitată marţi, 27 decembrie 2022, de prietenii şi colegii săi, Silviu şi Elena.

„Ceilalți doi copii din accidentul de la Pașcani au fost, în cursul zilei de azi (n.r. – 27 decembrie), la control. Au o evoluție locala foarte bună. Copiii au vizitat-o pe prietena lor, Alexia, au petrecut puțin timp împreună, au încurajat-o şi i-au urat însănătoșire grabnică”, a adăugat dr. Sidonia Susanu.

Dacă nu se acționa cu rapiditate, brațele Alexiei nu ar fi putut fi salvate!

Dr. Paul Nedelea, medic primar medicină de urgență în cadrul Spitalului Clinic „Sf. Spiridon” Iași, a fost cel care a coordonat intervenția din Paşcani. Acesta a precizat că important în cazul Alexiei a fost faptul că nu a prezentat şi alte leziuni care să-i complice starea și să îngreuneze transportul său către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.

„Un noroc, dacă se poate spune așa, a fost faptul că nu a mai prezentat și alte leziuni, hemoragii interne, care să-i complice și mai mult starea. Transportul ei către Iași, timp de o oră, a fost posibil doar prin menținerea hemostazei la nivelul bonturilor de amputație.

A mai fost o pacientă transportată la Iași, care a ajuns la Spitalul de Pediatrie cu un traumatism cranio-facial important. Rapiditatea este cheia într-un astfel de caz. Planul Roșu este un eveniment deosebit, care, din păcate, se întâmplă uneori și atunci ceea ce contează este rapiditatea cu care se intervine, rapiditatea în a evalua, în a trata pacienții și în a-i transporta cât mai rapid către spitalele care trebuie, astfel încât să beneficieze de îngrijiri necesare cât mai rapid posibil.

Particularitatea situației în care ne-am aflat în noaptea de vineri spre sâmbătă (16 spre 17 decembrie – n.r.) a fost faptul că ne aflam departe de Iași, la Pașcani, unde există un spital municipal, însă cu siguranță nu puteau face față unui număr foarte mare de victime și de aceea am și intervenit, încercând să transportăm pacienții critici cât mai rapid spre Iași. Fără acest lucru, replantarea nu ar fi reușit.

Este important ca replantarea membrelor amputate să fie făcută cât mai rapid după momentul incidentului, astfel încât vascularizația membrelor să fie păstrată. Din fericire, pacienta a ajuns în circa o oră și jumătate, poate două, la Iași, iar replantarea a fost posibilă”, a transmis dr. Paul Nedelea, imediat după accidental din Pașcani.

Accidentul în care cei trei adolescenți au fost grav răniți s-a petrecut în noaptea de 16 spre 17 decembrie 2022, la ieșirea din Pașcani spre localitatea Valea Seacă. În accident au fost implicate 35 de persoane, printre care se aflau și 17 minori. Cea mai rănită a fost Alexia Tudose, ambele braţe fiindu-i amputate.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Interzis pentru români la aceste mașini. Vor fi radiate
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`