Prima pagină » Local » Alexia, tânăra căreia i-au fost replantate braţele de medicii ieșeni, a urcat din nou pe scenă – FOTO

Alexia, tânăra căreia i-au fost replantate braţele de medicii ieșeni, a urcat din nou pe scenă – FOTO

24 apr. 2023, 12:33,
în Local

Alexia Tudose, adolescenta care a trecut printr-o operaţie efectuată în premieră în Europa după ce a fost victima unui tragic accident rutier, a urcat iarăși pe scenă și a dansat.

Adolescenta a dansat în a doua zi a festivalului, pe scena de la Parcul Cornișa, alături de colegii de la Școala de Dans G-Power.

În luna decembrie membrii ansamblului artistic „Flori de măr” din Curtești treceau prin clipe de groază după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat în județul Iași. Aproximativ 27 de persoane care se aflau în acest autocar au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma accidentului cumplit, Alexia a fost cea mai grav lovită, aceasta a rămas practic fără mâini.

În prezent, tânăra urmează un lung proces de recuperare pentru a-și putea din nou folosi brațele.

Alexia a cântat la Cornișa

Tatăl adolescentei a anunțat că fata miracolelor a cântat duminică, 23 aprilie 2023, la Cornișa.

“Alexia va interpreta două sau poate trei dintre piesele ei făcute săptămâna aceasta de către producătorul ei muzical ALANDY (Max Production Albania). ALANDY a fost în România pentru nouă săptămâni special pentru a-i face Alexiei câteva piese) și au reușit 5 pentru Alexia, lui Eric (fratele Alexiei) i-a făcut o piesă și încă o piesă în duet Alexia şi Eric” a spus tatăl Alexiei, Florin Tudose, pentru Monitorul de Botoșani.

La aceste piese aceștia vor face și videoclipuri și le vor lansa cât de curând pe canalul Alexiei de YouTube.

Potrivit tatălui adolescentei, aceste piese au fost făcute de ALANDY, gratuit, și toată cheltuiala cu drumul și șederea în România a suportat-o tot producătorul.

“Pe această cale, noi, familia Alexiei, dorim să îi mulțumim lui ALANDY pentru efortul depus și mărinimia de care a dat dovadă”, a mai spus tatăl tinerei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 august 2026
08 august 2026