Prima pagină » Eveniment-Social » Ambasadorii Israelului și Elveției în România, vizită oficială la UAIC

Ambasadorii Israelului și Elveției în România, vizită oficială la UAIC

30 iun. 2021, 20:18,
în Eveniment-Social

Luni, 28 iunie 2021, Excelența Sa David SARANGA, Ambasadorul Israelului în România și Excelența Sa Arthur MATTLI, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, au efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Gazda întâlnirii a fost prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC.

Pe parcursul discuțiilor s-a evidențiat buna colaborare pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o are cu instituțiile de învățământ superior din Israel și Elveția. În anul 2000 UAIC a încheiat acordul cu Yozmot College Center for Interdisciplinary Studies, din Tel Aviv, care a fost primul acord cu o universitate din Israel. În perioada 2010 – 2021, studenții, profesorii și cercetătorii UAIC au efectuat 127 de vizite academice la universități și alte organizații academice din Israel. În aceeași perioadă, 281 de lucrări științifice au fost elaborate în comun cu parteneri din Israel (conform Web of Science). Cooperarea dintre UAIC și instituțiile de învățămât superior din Elveția a demarat în anul 1992, prin acordul încheiat cu Universitatea din Neuchâtel. În perioada 2010-2021, membrii comunității academice a UAIC au efectuat 379 de vizite academice la instituții de învățământ superior, institute și organizații din Confederația Elvețiană.

În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, a afirmat deschiderea UAIC pentru noi colaborări cu instituții de învățământ superior din Israel și Elveția, dar și pentru dezvoltarea celor existente. E.S. David SARANGA și-a manifestat disponibilitatea pentru a sprijini consolidarea cooperării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și instituțiile academice din Israel iar Excelența Sa Arthur MATTLI a propus reînnoirea și extinderea acordurilor încheiate între UAIC și instituțiile academice din Elveția, care vor putea beneficia de un program de finanțare al Guvernului Elvețian.

Vizita la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a E.S. David SARANGA, Ambasadorul Israelului în România și E. S. Arthur MATTLI, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România a fost prilejuită de participarea la Conferința Internațională „Iași 1941-2021: Memorie, Asumare, Uitare”, organizată în perioada 28-29 iunie de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul UAIC și Primăria Municipiului Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026