Prima pagină » Eveniment-Social » Amenzi date de ABA Prut – Bârlad pentru cursurile de apă nesalubrizate din localități – FOTO

Amenzi date de ABA Prut – Bârlad pentru cursurile de apă nesalubrizate din localități – FOTO

17 iun. 2020, 15:00,
Elena Nicoleta BUJOR în Eveniment-Social

Amenzi date de ABA Prut – Bârlad pentru cursurile de apă nesalubrizate din localități.  Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor de la Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad au încheiat acțiunea comună de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi cum au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari.

Amenzi date de ABA Prut – Bârlad pentru cursurile de apă nesalubrizate din localități

Amenzi în valoare de 50.000 de lei pentru cursurile de apă nesalubrizate din localități au fost date de ABA Prut – Bârlad.. Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor de la Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad au încheiat  acțiunea comună de verificare a modului în care  au fost salubrizate cursurile de apă şi cum au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari.

În perioada 08 aprilie – 28 mai 2020 s-au efectuat un număr de 190 controale la  unităţile administrativ teritoriale astfel: la S.G.A. Botoşani – 41 controale, la S.G.A. Iaşi – 38 controale, la S.G.A. Vaslui  – 86 controale și la S.G.A. Galaţi – 25 controale.

În cadrul tematicii de control s-a urmărit dacă: a fost respectată starea de igienizare şi salubrizare a cursurilor de apă, asigurarea scurgerii apelor mari în secţiunile podurilor şi podeţelor și modul de realizare și intretinere a şanţurilor şi rigolelor stradale din localităţi.

„Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor au stabilit măsuri  U.A.T. – urilor în urma acţiunilor de control:

  • eliminarea depozitelor de gunoi de grajd şi menajer de pe cursurilor de apă;
  • îndepartarea vegetaţiei acvatice şi a vegetaţiei lemnoase din albia minoră a cursurilor de apă;
  • executarea lucrărilor de curăţare, decolmatare şi reprofilare a şanţurilor de scurgere şi a rigolelor;
  • decolmatarea podurilor şi podeţelor aflate pe raza localităţilor;
  • obţinerea actelor de reglementare pentru podurile şi podeţele ce traversează cursurile de apă de pe raza comunelor;
  • realizarea acţiunilor de conştientizare a populaţiei cu privire la obligaţia salubrizării cursurilor de apă şi colectării selective a deşeurilor rezultate din activităţile gospodăreşti;
  • sancţionarea cetăţenilor comunei care încalcă prevederile legislaţiei de mediu;
  • completarea stocului de materiale necesare intervenţiei în caz de dezastre, prevăzut în normativul în vigoare.”, a declarat Andreea, Poenaru, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad.

Din ce motive s-au acordat sancțiuni contravenționale

În situațiile care s-au impus, inspectorii au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru neasigurarea colectării selective, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor de orice fel, în special menajere, conform Legii 211/2011. De asemenea, neasigurarea curăţirii cursurilor de apă conform Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, au fost aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale la unităţile administrativ teritoriale, 2 amenzi în valoare totală de 50.000 lei şi 4 avertismente.

„Această acțiune de verificare a salubrității cursurilor de apă se realizează anual, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului afacerilor interne nr. 459/78/2019 şi al Programului principalelor acţiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2020. Prin Ordin al Prefecţilor s-a dispus constituirea Comisiilor de verificare/reverificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari, a căror componenţe au fost asigurate de către reprezentanţii Instituţiilor Prefecţilor, S.G.A.-urilor, I.J.S.U. şi Comisariatelor Judeţene ale G.N.M.”, a declarat Andreea, Poenaru, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad.

Inspectorii de gospodărire a apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad vor reverifica modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite prin procesele verbal încheiate cu unitățile administrative-teritoriale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 martie 2026
20 martie 2026