Prima pagină » Cancan » Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte de a muri. La cine va ajunge casa regretatei actrițe

Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte de a muri. La cine va ajunge casa regretatei actrițe

02 sept. 2026, 20:10,
Andreea Ciobanu în Cancan

Moartea Ancăi Pandrea, la vârsta de 80 de ani, a readus în atenție și situația bunurilor pe care regretata actriță le-a deținut. Victor Yila, unul dintre apropiații artistei, a explicat ce s-a întâmplat cu locuința în care aceasta a trăit ani la rând și în care a păstrat amintirile legate de Iurie Darie.

Potrivit actorului, casa reprezenta singura proprietate importantă pe care Anca Pandrea o avea, însă aceasta nu a rămas moștenire după moartea sa. Artista ar fi decis din timpul vieții să o doneze, iar actele pentru această tranzacție au fost întocmite legal.

Anca Pandrea și-a donat casa înainte să moară

Victor Yila a vorbit despre situația locuinței și a ținut să precizeze că, spre deosebire de unele informații apărute după moartea actriței, imobilul fusese deja transmis printr-un act de donație.

„Cu averea… singura ei avere a fost casa. Am înțeles că a fost donată casa, cu actele în regulă, nu cum spune lumea. Alții poate că aveau mare nevoie și poate că merită. Ei au rămas cu casa, a făcut un lucru bun” a declarat actorul Victor Yila pentru Spynews.

Yila a fost apropiat de Anca Pandrea și a vizitat-o în mod repetat în perioada în care aceasta se afla într-un cămin de bătrâni. Actorul a vorbit cu emoție despre dispariția artistei și despre felul în care este convins că memoria ei va rămâne vie printre cei care au cunoscut-o.

„Dumnezeu să o aibă în pază, că a fost un suflet bun și mare. Îmi pare rău că ne-a părăsit. Dar ce spun că ne-a părăsit?! A plecat doar un pic. Ea oricum rămâne veșnic în sufletul tuturor care au iubit-o” a mai spus acesta.

Artista și-a pregătit în detaliu propria înmormântare

Anca Pandrea știa că starea sa de sănătate devenise tot mai fragilă. În ultimele luni, problemele medicale s-au agravat, iar echipajele medicale au ajuns în mod repetat la ea acasă. În ciuda situației dificile, actrița a preferat să stabilească personal detaliile legate de funeralii. Hainele pe care urma să le poarte, fotografiile care urmau să fie folosite la cimitir și chiar necrologul au fost pregătite din timp de artistă.

Ingrid, prietena care i-a fost alături în ultima perioadă, a povestit cât de greu au fost ultimele luni și cum Anca Pandrea s-a ocupat inclusiv de cele mai mici detalii legate de despărțirea sa.

„Ultimele zile au fost destul de dificile, și pentru noi, și pentru Ancuța. Ultimele trei luni în fiecare săptămână chemam salvarea, și de două ori pe săptămână, toți vecinii știu. Și-a pregătit hainele, și-a pregătit necrologul, ne-am documentat amândouă. Inclusiv fotografiile care vor fi așezate la cimitir sunt alese tot de dânsa. (…) A plâns, toată noaptea a plâns, a urlat efectiv, a simțit (n.r. câinele Ancăi Pandrea)”, a mărturisit prietena actriței.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 septembrie 2026
10 septembrie 2026