Andreea Bălan (41 de ani) și Victor Cornea (32 de ani) au dat vestea mult așteptată de fani: cei doi se vor căsători pe 10 mai 2026. Anunțul oficial a fost făcut luni, 24 noiembrie 2025, și vine după doi ani și jumătate de relație, perioadă în care cuplul a construit o legătură puternică și stabilă. Cei doi au ales chiar ziua în care vor aniversa trei ani împreună pentru a-și uni destinele.
Andreea Bălan și Victor Cornea se căsătoresc pe 10 mai 2026
Ceremonia religioasă va începe la ora 16:00, iar de la 18:00 va începe petrecerea. Andreea Bălan a mărturisit că dansul mirilor va fi pe o melodie proprie, pe care o va lansa anul viitor, pe 1 martie, cu ocazia unui concert la Sala Palatului.
„Va fi o surpriză, o melodie de-ale mele, pe care o voi lansa anul viitor, la 1 martie, când voi avea un concert la Sala Palatului. Va fi pe ritm de vals. Neașteptată a fost cererea, la înălțime, și mă bucur că s-a întâmplat”, a declarat artista, păstrând însă misterul asupra detaliilor.
Diferența de vârstă dintre cei doi este de 9 ani, însă acest aspect nu a reprezentat un impediment.
„De multe ori, eu sunt mai mică, prin comportament. Sunt binecuvântată și recunoscătoare și mă bucur că Victor este alături de noi, dar și alături de fetițele mele, Ella și Clara. Mai este și Luca, băiatul lui, și formăm o adevărată familie”, a spus Andreea Bălan.
Artista mai are două fiice dintr-o căsătorie anterioară cu George Burcea, iar Victor are un băiat dintr-o relație trecută, dar nu a mai fost căsătorit.
Vestea nunții a fost dată în emisiunea lui Cătălin Măruță
Cei doi au anunțat vestea în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
„În premieră dezvăluim că o să fie pe 10 mai anul viitor”, a spus Victor Cornea, precizând că nunta va avea loc în România și că va fi un eveniment organizat cu prietenii și familia, în care vor apela la specialiști pentru a se asigura că totul decurge perfect.
Perfecționistă din fire, Andreea a declarat că în prezent se simte mult mai relaxată și că va delega responsabilități unui wedding planner.
„Facem în România, cu prietenii, cu părinții. M-am relaxat între timp, nu mai sunt chiar așa de tipicară și îmi place să apelez la oameni, deleg oameni, chiar și în viața de zi cu zi, echipa mea s-a mărit. În acest subiect voi delega oameni, voi găsi un wedding planner. Am încredere”, a spus Andreea Bălan.
În ceea ce privește numele pe care îl va purta după căsătorie, Andreea Bălan a răspuns fără să stea pe gânduri.
„Păstrez și numele de Bălan ca nume de scenă, dar în buletin și în acte voi purta numele Cornea. Este foarte frumos, îl respect mult și mă mândresc cu numele lui. În plus, numele lui este cunoscut internațional… Exact. Doamna Cornea. Îmi doresc asta”, a mai adăugat artista.
Victor Cornea, jucător de tenis locul 119 ATP la dublu, a fost numit în trecut „protejatul” lui Klaus Iohannis, însă sportivul a clarificat că întreaga asociere se rezuma la o întâlnire ocazională pe terenul de tenis.
„Fotografia a fost făcută a doua zi după alegeri. Am schimbat câteva mingi cu dânsul și o fac atunci când ne intersectăm. Nimic mai mult. Eu sunt prins cu turneele. Toți vor să știe cum lovește mingea, dacă e bun la tenis. Are o dreaptă corectă. Mai multe, ce să zic? Joacă tenis de plăcere. Noi nu jucăm pe puncte, când ne vedem”, spunea Victor Cornea.
Pentru Andreea Bălan, aceasta va fi cea de-a doua căsătorie. Prima cununie religioasă a avut loc pe 15 septembrie 2019, cu George Burcea, iar după divorțul din 2022, fetițele sale au rămas în grija artistei. Acum, alături de Victor și copiii lor, Andreea se simte completă și pregătită să înceapă o nouă etapă în viața personală, plină de iubire și armonie.