Prima pagină » National » Andrew și Tristan Tate, pedeapsă după ce s-au filmat în timp ce hrăneau un urs aflat pe marginea drumului

Andrew și Tristan Tate, pedeapsă după ce s-au filmat în timp ce hrăneau un urs aflat pe marginea drumului

08 aug. 2024, 18:02,
în National

Autoritățile s-au autosesizat și i-au amendat pe frații Tate care s-au filmat în timp ce hrăneau cu cârnați un urs aflat pe marginea drumului. Potrivit legislației în vigoare, hrănirea animalelor sălbatice este strict interzisă în România.

„În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei”, a transmis Ministerul Mediului într-un comunicat postat pe o rețea socială.

Hrănirea animalelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească

În același comunicat, ministerul reamintește că hrănirea animalelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească.

„Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore. În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție”, potrivit comunicatului.

„Astfel de acțiuni ale autorităților competente vor continua în perioada următoare. Pentru a evita atacuri cu consecințe grave, pentru a proteja specia și pentru a evita sancțiunile contravenționale, facem apel la toți cetățenii să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice”, a mai precizat Ministerul Mediului în comunicat.

Andrew şi Tristan Tate s-au filmat în timp ce hrăneau din maşină un urs

În urmă cu câteva zile, Andrew şi Tristan Tate s-au filmat în timp ce hrăneau din maşină un urs aflat pe marginea drumului, iar imaginile au devenit virale în mediul online.

În filmare se vede cum Andrew Tate aruncă din mașină cânăciori unui pui de urs aflat pe marginea drumului. „Hrănind animalele vagaboande”, a scris el în mesajul care însoțește imaginile.

Andrew şi Tristan Tate sunt judecaţi în România, sub control judiciar, pentru trafic de persoane şi viol, într-un dosar instrumentat de DIICOT.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026