Antreprenorii din Iași sunt interesați de fondurile europene alocate intervenției DR-23 – „Componenta modernizare” – pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural.
Interesul antreprenorilor din Iași pentru modernizarea afacerilor din mediul rural este ridicat
Mai este disponibilă o lună pentru depunerea proiectelor în intervenția DR-23 – „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene” – „Componenta modernizare”, însă fondurile alocate sunt aproape epuizate. Începând cu 15 decembrie 2025, până în prezent s-au depus, din toată țara, 116 proiecte în valoare de 114.382.825 de euro. Fondurile disponibile până la 16 februarie 2026 sunt în valoare de 123.696.825 de euro. Astfel, antreprenorii care vor să mai depună proiecte pot accesa în jur de 9 milioane de euro. Un număr de 5 proiecte, în valoare de 3 milioane de euro, au fost depuse până acum din Iași, în intervenția DR-23 – „Componenta modernizare”. La finalul anului 2025 au fost epuizate fonduri europene alocate acestei măsuri – „Componenta înființare”. Fermierii din Iași au depus proiecte în măsura DR-23 – „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene” – „Componenta înființare”. În total, din toată țara, s-au depus 124 de proiecte în valoare de 400 de milioane de euro. Valoarea minimă a unui proiect depus în această perioadă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este de 1 milion de euro, iar cea maximă, de 10 milioane de euro.
O nouă măsură de finanțare va fi disponibilă la AFIR pentru înființarea unor afaceri
Mircea Ichim, specialist în acordarea fondurilor europene, susține că măsurile au fost lansate cu întârziere, iar antreprenorii au avut timp să își pregătească proiectele.
„Au fost amânate de mai multe ori lansările sesiunilor de depunere a proiectelor, iar potențialii beneficiari au putut să își pregătească dosarele. Vom vedea câți dintre aplicanți vor fi eligibili la finanțare”, susține Mircea Ichim, specialist în acordarea fondurilor europene.
În următoarea perioadă se va lansa o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru accesarea fondurilor de la Uniunea Europeană. Prima măsură ce va fi lansată în 2026 este DR-16 – „Investiții în sectorul legume și/sau cartofi”, care va fi disponibilă din 19 ianuarie 2026, cu un buget de 150 de milioane de euro. Potrivit Ghidului publicat de AFIR, valoarea sprijinului public este de maximum 2.000.000 euro/proiect, cu excepția acelor proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect pentru alte culturi decât cea a cartofului; maximum 700.000 de euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale. Se acordă 700.000 de euro/proiect în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură. Intensitatea sprijinului public nerambursabil, raportată la costurile eligibile per proiect, este de maximum 65% din costurile eligibile.
Pe de altă parte, antreprenorii din Iași care vor să acceseze noi fonduri europene pentru modernizarea afacerilor din mediul rural mai pot depune proiectele la AFIR.