Prima pagină » Economic Local » Fondurile europene alocate de AFIR pentru măsura DR-23 – „Componenta înființare” s-au epuizat în 5 zile. Fermierii din Iași vor să deschidă afaceri de succes în mediul rural
Fondurile europene alocate de AFIR pentru măsura DR-23 – „Componenta înființare” s-au epuizat în 5 zile. Fermierii din Iași vor să deschidă afaceri de succes în mediul rural

Fondurile europene alocate de AFIR pentru măsura DR-23 – „Componenta înființare” s-au epuizat în 5 zile. Fermierii din Iași vor să deschidă afaceri de succes în mediul rural

31 dec. 2025, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

În numai 5 zile, fondurile europene alocate măsurii DR-23 – „Componenta înființare”, în valoare de 123 de milioane de euro, s-au epuizat

Fermierii din Iași au depus proiecte în măsura DR-23 – „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de funcționare a Uniunii Europene” – „Componenta înființare”. Valoarea minimă a unui proiect depus în această perioadă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este de 1 milion de euro, iar cea maximă, 10 milioane de euro. În total, din toată țara, s-au depus 124 de proiecte în valoare de 400 de milioane de euro. Suma alocată acestei sesiuni a fost de 123 de milioane de euro, deci va fi concurența mare pentru fondurile europene. După verificarea acestor proiecte, fermierii vor afla dacă vor primi banii în 2026. Procesul de evaluare a proiectelor durează câteva luni, astfel că fermierii din Iași ar putea avea banii în conturi abia în a doua parte a anului 2026.

„Mai durează puțin până vor fi publicate rapoartele de selecție. Sperăm că vor fi multe proiecte din Iași”, susține Mircea Ichim, specialist în acordarea fondurilor europene.

Fondurile din măsura DR-23 – „Componenta înființare”, prima etapă a finanțării, s-au epuizat în numai 5 zile

De asemenea, în aceeași măsură mai este disponibilă „Componenta modernizare”, unde s-au depus 30 de proiecte, în valoare de 38 de milioane de euro. Sesiunea de depunere este deschisă începând cu 15 decembrie 2025, ora 09:00, până pe 16 februarie 2026, deci antreprenorii din Iași mai pot depune proiectele la AFIR. Sprijinul nerambursabil poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, intensitatea finanțării fiind de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Programul DR-23 vizează o gamă largă de activități din industria alimentară, inclusiv panificație, patiserie, cofetărie, fabricarea produselor zaharoase și a ciocolatei, morărit, producția de alte preparate alimentare și băuturi fermentate. Sunt eligibile investițiile în echipamente și linii tehnologice moderne, spații de depozitare și condiționare, precum și dezvoltarea capacităților de comercializare, de la magazine proprii și rulote alimentare până la platforme online. De asemenea, sunt încurajate proiectele care includ digitalizarea și creșterea eficienței energetice, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune. Pentru pregătirea documentației, AFIR recomandă consultarea Ghidului solicitantului și a anexelor aferente intervenției DR-23, disponibile pe site-ul instituției, în secțiunea dedicată finanțărilor PS 2027.

Tinerii se pot instala ca fermieri în anul 2026 după ce primesc fondurile europene

O listă de așteptare aferentă intervenției DR-30, zona non-montană, sesiunea  01/2023, a fost publicată pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai mulți tineri din Iași au șanse să obțină finanțările cuprinse între 30.000 și 70.000 de euro. În total, 15 tineri fermieri din Iași pot obține peste 700.000 de euro, fonduri europene. Sumele ar putea ajunge la beneficiari dacă nu sunt epuizate toate fondurile din această măsură sau dacă se alocă sumele din alte măsuri, care nu au prezentat interes. Abia la începutul anului 2026 vor afla fermierii din Iași dacă primesc banii solicitați în programul derulat pentru tinerii care vor să se instaleze ca tineri fermieri. Proiectele din Iași sunt depuse din comunele Ruginoasa, Coarnele Caprei, Trifești, Alexandru Ioan Cuza, Țibana sau Vlădeni.

Pe de altă parte, fondurile în măsura DR-23, prima etapă a finanțării, s-au epuizat în numai 5 zile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026