Uddi, pe numele real Dragoș Udilă, este unul dintre artiștii care s-a făcut remarcat în industria muzicală după participarea la „X Factor”. Din 2012 și până în prezent, artistul a colaborat cu nume sonore, precum Randi, What’s Up sau Delia, dar și-a ținut viața privată departe de lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, acum, artistul a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă, dar și despre minunea care i-a adus pacea, băiețelul său.
Cântărețul care a rupt topurile muzicale cu piese ca „Ipotecat” „Prietena ta” sau „Bună, Mărie!” nu s-a retras din industria muzicală, ci a luat o mică pauză din cauza problemelor de sănătate.
În urma unei consultații medicale, Uddi a fost diagnosticat atât cu hernie inghinală, cât și ombilicală.
„Nu mă așteptam la asta. Au fost complicații și merge mai greu. Încerc să mă refac cât mai repede pentru că, fără să știu că o să dureze atât de mult recuperarea, am luat un mic eveniment și nu știu dacă-l pot onora. Slavă Domnului că ce a fost mai rău a trecut!”, explică UDDI.
Uddi: „Mă enervează că nu pot să-mi ridic copilul în brațe”
În urma intervenției chirurgicale suferite, artistul are parte de o recuperare dificilă. Însă, pe lângă durerile pe care le îndură, un alt aspect nu-i dă deloc pace.
„Trebuie să am grijă la ce mănânc și ce beau, la pastilele pe care le iau. Dar mă doare de… Și cea mai enervantă treabă este faptul că nu pot să-mi ridic în brațe copilul. Mă uit la el și nu am ce să fac, asta e partea cea mai rea „, a declarat Uddi.
„Mă simt împlinit de când am devenit tătic”
Dragoș Udilă este genul de artist care își expune doar viața profesională, astfel că atunci când a anunțat pe rețelele de socializare că a devenit tată, toată lumea a rămas surprinsă. Artistul recunoaște că vrea ca oamenii să-l cunoască pentru realizările profesionale și nu pentru ceea ce se întâmplă în viața personală.
Cu toate acestea, Uddi și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai mare realizare a lui.
„Dintotdeauna m-am văzut tătic. Ce e mai frumos decât să fii părinte? Eu mi-am dorit foarte mult, am fost pregătit, nu mi-a fost teamă. Nu am ținut totul secret, dar eu, fiind artist de foarte mulți ani, am încercat să-mi țin viața personală departe de ochii curioșilor, pentru că așa mi se pare corect. Eu sunt artist și am ce să vând.
De ce să-mi vând intimitatea sau chestii ultra-personale? Mă simt împlinit de când sunt tătic. Acum aștept să pot să muncesc cu adevărat ca să pot să-i ofer tot ce e de oferit. În primul rând financiar, pentru că astea sunt vremurile și apoi tot ce altceva mai are nevoie”, ne-a mai dezvăluit artistul.
Emoționat că a fost binecuvântat cu un copil, artistul ne-a spus și care e semnificația numelui ales:
„Solomon, numele băiatului meu, vine de la ebraicul Shlomó, care înseamnă pace. Asta pentru că încerc să aduc pace în sânul familiei mele și în comunitatea mea. Simt că cel mic ne-a adus pace, mă bucur că este bine și crește”
Artistul vrea să-și aducă părinții în București
Întrebat dacă mai are ceva de bifat de pe lista de dorințe, Dragoș Udilă ne-a mărturisit că-ți dorește ca părinții lui să se mute în Capitală.
„Aș vrea să-mi finalizez casa și să mă mut și să-mi aduc și părinții de la Iași. Vreau să-i aduc să locuiască cu mine, să mă bucur de prezența lor, de literatura mamei mele, de sfaturile lor, atât cât se mai poate.
Încerc cât pot, pentru că sunt bătrâni și încerc să aduc toată familia împreună ca se ne putem bucura de noi. Părinții mei sunt topiți după băiețelul meu„, a conchis Dragoș Udilă