Prima pagină » Titlurile zilei » Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului în 2024. De peste 25 de ani, cetățenii cer primăriei câțiva metri de asfalt

Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului în 2024. De peste 25 de ani, cetățenii cer primăriei câțiva metri de asfalt

05 oct. 2024, 02:00, 4 ,
Andreea STAN în Titlurile zilei

Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului în 2024. De peste 25 de ani, cetățenii care locuiesc pe Fundac Șipoțel trimit adrese către Primăria Municipiului Iași, dar în zadar. Nemulțumirile acestora au atins cote maxime

Situația străzii Fundac Șipoțel este dezastruoasă. Localnicii nu au văzut niciodată asfalt pe această arteră, ci doar pietriș care este îndepărtat la fiecare ploaie. În ciuda faptului că locuiesc în zona centrală a orașului, ieșenii nu sunt auziți de cei care stau în birourile primăriei. Mai bine spus, sunt ignorați de cei în măsură să le rezolve problema.

Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului în 2024: „Singura șansă este să protestăm în fața primăriei”

Gheorghe Simionică, unul dintre ieșenii nemulțumiți de pe strada Fundac Șipoțel, locuiește acolo de mai bine de 30 de ani. Acesta susține că de peste 25 de ani reclamă situația arterei, dar fără succes. Strada este plină de noroi și gropi chiar dacă se află în zona centrală a Iașului.

„Sunt mai bine de 25 de ani de când ne plângem. Sunt 20 de familii care locuiesc aici. S-a pus balastru la un moment dat, dar l-a luat apa. Din 2018, tot fac adrese către Primăria Iași. Anul trecut, în 2023, în octombrie, am făcut altă cerere. Abia în noiembrie, a venit un inginer, Marius Părpăliță, care m-a amânat până în luna martie 2024, că mi-a spus că vremea nu e favorabilă. Atunci a zis că vine și asfaltează, dar nu mi-a mai răspuns la telefon, nici la mesaje. Pe 5 august 2024, am făcut altă cerere către Primăria Iași, nu mi-au răspuns nici după 30 de zile. Am fost la primărie, dar ne amână încontinuu. L-am sunat pe primarul Mihai Chirica, mi-a spus că am fișa cu numărul 99, cred că e un fel de număr de ordine pentru că nu mi-a explicat ce înseamnă. Se fac drumurile din toate comunele, dar la noi, în centrul orașului, sunt probleme de atâția ani. În fiecare an, vin topometriști, dar nu se face nimic. Ar trebui făcut și zidul de la pârâu. Se fac promisiuni, dar nu se realizează nimic. Când plouă, se fac pârâie, nu se mai poate circula pe aici. Singura șansă este să protestăm în fața primăriei”, transmite Gheorghe Simionică, un ieșean ce locuiește pe strada Fundac Șipoțel.

Astfel, pe o stradă din zona centrală a Iașului, în 2024, locatarii trăiesc în condiții care nu se mai regăsesc nici în unele comune din județ. Aceștia își avariază mașinile prin craterele care s-au format din cauza indiferenței administrației publice locale.

Primăria Iași promite că va moderniza străzile afectate

Cu privire la strada Șipoțel, paralelă cu Fundac Șipoțel, reprezentanții Primăriei Iași transmit că este parte dintr-un proiect de modernizare a unui lot de 14 artere.

„Strada Șipoțel face parte din pachetul de 14 străzi, privind reabilitarea și modernizarea, la care Primăria Municipiului Iași a primit 3 oferte, acestea fiind în evaluare. Suma prevăzută în buget este de 25,3 milioane de lei. Imediat ce analiza ofertelor va fi finalizată, câștigătorul licitației va avea la dispoziție 12 luni pentru execuția lucrărilor, de la data semnării contractului. Până atunci, vom interveni cu lucrări de reparații și întreținere, în funcție de condițiile meteorologice”, declară reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

În ceea ce privește Fundac Șipoțel, reprezentanții administrației publice nu oferă lămuriri.

„Acolo vor avea loc lucrări de reparații imediat ce condițiile meteorologice vor permite”, spun reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

În acest fel, se observă dezinteresul administrației publice locale în ceea ce privește condițiile de trai ale ieșenilor. De peste 25 de ani, oferă aceleași promisiuni deșarte, indiferent de condițiile meteorologice.

Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului în 2024. Cetățenii care locuiesc pe Fundac Șipoțel sunt disperați din cauza stării dezastruoase a arterei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Comentarii
  • merol de la sipote

    Este o strada prea mica, neinteresanta pentru constructori si politicieni. Ei vor valori mari sa aiba de unde sa imparta. Este o reteta verificata universala in toata tara. Se toarna straturi de drum mai subtiri decat in proiecte. Se inlocuieste total sau partial piatra concasata de cariera de munte cu pietris de rau la jumatate de pret. Gata banii curg.

  • Daaaamnnn son 🤣

    Da wey snobule, ete cum arată Copoul: CA LA ȚARĂ. 🥹

    Cea mai mișto zonă din Iași, nu? 😂😂😂

    • Acolo e Copou doar im mintea celor de la primarie, ca sa perceapa taxe mai mari celor din zona, care nu considera ca locuiesc in Copou. Daca 3 sa n3 luam dupa masura ta, piata Pacurari e tot in Copou.
      Presupun ca tu, nefiind snob, iti ai barlogul pe la Coarnele Caprei. Stii povestea cu vulpea si strugurii?

  • * balástru s.n. (mat.) Compas folosit la trasarea de cercuri mari, format dintr-un braț cu manșon la partea superioară, de care este legat un al doilea braț …
    * balast, Pietriș folosit ca așternut pe care se montează traversele de cale ferată; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 martie 2026
03 martie 2026