Drumul care leagă Iașul de localitatea Hlincea, mai exact porțiunea dinspre talcioc, a ajuns într-o stare deplorabilă, deși primăria a reparat segmentul anul trecut. Șoseaua este plină de gropi adânci, nefiind semnalizate, iar acestea pun în pericol siguranța rutieră. Situația s-a agravat și din cauza ploilor din ultimele zile, care au umplut gropile cu apă, făcându-le aproape imposibil de observat de către conducătorii auto, aceștia neștiind cât de adâncă poate fi groapa.
Șoseaua Iași-Hlincea are nevoie urgentă de reparații
Din cauza lipsei unor lucrări de întreținere și reparații, gropile de pe șoseaua Iași-Hlincea s-au adâncit de-a lungul timpului și s-au extins, iar traficul din zonă se desfășoară cu o adevărată dificultate. Deși, în urmă cu un an, administrația publică locală a intervenit cu reparații. Șoferii sunt nevoiți să ocolească în zig-zag gropile sau dacă strada este intens circulată pe ambele sensuri, acestea nici măcar nu pot fi evitate.
Având în vedere că apa poate ascunde adâncimea reală a acestor gropi, nu este exclus ca mai mulți șoferi să-și fi avariat mașinile pe această șosea, zilele trecute, când Iașul a fost cuprins de ploi torențiale.
Asfaltul este, în prezent, degradat, cu mai multe porțiuni fisurate, iar acest lucru indică o lipsă totală de implicare din partea autorităților. Deși este o stradă de legătură importantă, în special în ziua de duminică, atunci când se organizează talciocul, Primăria Iași pare să fi uitat complet să repare această zonă. Reporterii BZI au contactat reprezentanții primăriei, iar aceștia au transmis că vremea nefavorabilă a amânat reparația tronsonului.
„Se va intra cu lucrări de reparații și întreținere. Din cauza vremii nefavorabile din această perioadă, intervențiile au fost amânate. Se va interveni în zilele următoare”, a transmis Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Este evident că această stradă are nevoie urgentă de reparații majore, nu doar de cârpeli provizorii, așa cum s-a obișnuit Primăria Iași să facă.
Gropile de pe șoseaua Iași-Hlincea nu sunt semnalizate
Mai grav este faptul că nu există niciun fel de avertizare pentru șoferi. Nu există nicio plăcuță de semnalizare a acestor gropi, nimic care să indice prezența craterelor. Șoferii care ajung în zonă își asumă un risc atunci când circulă pe stradă, mai ales noaptea sau atunci când plouă.
Nu numai pe șoseaua principală spre localitatea Hlincea sunt probleme cu gropile. Ieșenii de pe strada Hlincea numărul 9A sunt și ei nemulțumiți de felul în care arată strada. Motivul pentru care această stradă a ajuns într-un mod deplorabil este reprezentat de un șantier deschis pentru construirea unor blocuri de locuințe și spații comerciale. Din cauza transportului de mare tonaj, strada a început să se strice. Oamenii sunt îngrijorați de faptul că finalizarea lucrărilor de la blocurile dezvoltatorului Claudiu Adumitroaie este preconizată peste 2 ani, iar în tot acest timp drumul va fi distrus. În același sens, oamenii care tranzitează șoseaua Iași-Hlincea vor avea de așteptat până când strada va fi reabilitată în mod corespunzător.
Autoritățile locale trebuie să ia măsuri cât mai curând pentru a remedia situația gropilor, înainte de producerea unor accidente, iar până atunci, șoferii trebuie să circule cu maximă prudență, astfel încât să nu își avarieze mașinile.
Daca nu se folosesc materiale de calitate asa se intampla.
200 poze cu o gaura si se vede clar ca toata zona din jurul gaurii e asfalt vechi de peste 15 ani niciodata reparat, ziaristii curului unde vedeti voi asfalt mai nou de 2 ani acolo?