Pregătirile pentru cea mai populară cursă cu obstacole și noroi din România au intrat în linie dreaptă. Comunitatea „lupilor” crește de la o zi la alta, iar evenimentul sportiv „Asaltul Lupilor”, organizat de Asociația RunCorp, le promite participanților o experiență memorabilă în zilele de 20 și 21 iunie 2026.
Ultima etapă de înscrieri la a XIII-a ediție a “Asaltului”, este acum în vigoare
Ediția din acest an se desfășoară sub conceptul simbolic „Dansând la Lună”, aducând un plus de energie, mister și spirit de echipă într-o provocare care îmbină adrenalina cu distracția în aer liber.
Ne aflăm în ultima etapă de înscrieri, iar locurile la start pentru această ediție de colecție se ocupă rapid. Este, de asemenea, momentul perfect pentru companii să își rezerve un loc în „haită”. Organizatorii pun la dispoziție pachete corporate excelente pentru activități de team-building, oferind o oportunitate inedită de a suda echipele. O conexiune dincolo de obstacole – conceptul acestei ediții, „Dansând la Lună”, pune accentul pe comunicare și apartenență. Așa cum lupii urlă în noapte nu spre Lună, ci pentru a purta o conversație complexă și a-și exprima afecțiunea față de haită, „Asaltul Lupilor” este despre legăturile pe care le construim unii cu ceilalţi.
O caracteristică a ediției de anul acesta este prezența Batalionului 151 Infanterie „Războieni” din Iași și a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” Iași, care vor fi alături de „lupi” pe parcursul ambelor zile de eveniment. Publicul va putea admira armamentul, tehnica specifică și de intervenție, iar jandarmii ieșeni vor pregăti o experiență interactivă memorabilă, amplasând special pentru participanți o tiroliană la fața locului.
Ediția 2026 de la Iași menține și noutatea lansată anterior: scena evenimentului devine spațiu dedicat tinerelor talente și momentelor care inspiră. Invităm în continuare artiști, trupe de dans, cluburi sportive sau orice altă inițiativă autentică să urce pe scena evenimentului într-un spectacol memorabil.
Programul celor două zile de eveniment este gândit să includă toți pasionații de mișcare:
20 iunie 2026: „Asaltul Lupilor Family” – cursă dedicată familiilor, unde copiii și părinții depășesc împreună obstacolele, consolidând legăturile prin zâmbete și adrenalină.
21 iunie 2026: „Asaltul Lupilor” – cursa principală, un test de rezistență și determinare pe un traseu spectaculos amenajat lângă pitorescul lac din zona Aroneanu.
La „Asaltul Lupilor”, spiritul de echipă primează în fața cronometrului. Participanții sunt încurajați să alerge unii alături de ceilalți, transformând provocările traseului în amintiri prețioase. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Comunei Aroneanu. Pentru informații detaliate, pachete corporate și înscrieri, site-ul oficial al evenimentului cât și paginile de Social Media sunt actualizate în timp real.