Actualitate

Asistenta medicală care a înjurat o mămică venită cu copilul la camera de gardă a fost concediată: „Îi găsește dracii numai la ora asta să vină”

Publicat: 06 sept. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Asistenta medicală care a înjurat o mămică venită cu copilul la camera de gardă a fost concediată Îi găsește dracii numai la ora asta să vină
Conducerea unităţii medicale a subliniat că toleranţa spitalului faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero

Asistenta medicală de la Spitalul Județean din Focșani, deranjată de tânăra mămică ajunsă la camera de gardă cu bebeluşul, a început să înjure pentru că a fost trezită din somn, a fost în cele din urmă sancţionată cu desfacerea contractului de muncă.

Se pare că femeia nu se află la prima abatere.

Asistenta medicală care a înjurat o mămică ajunsă la camera de gardă

Ancheta disciplinară în privinţa asistenţei medicale ce a înjurat o mămică ajunsă la camera de gardă a Spitalului Judeţean din Focşani, demarată de conducerea unităţii a arătat că femeia avut un comportament nepoliticos şi o atitudine necorespunzătoare faţă de pacienţi, a informat marţi, 6 septembrie, reprezentanţii spitalului.

„Având în vedere plângerea scrisă înregistrată la sediul unităţii, ţinând cont de caracterul repetat al abaterii disciplinare al asistenţei medicale, aceasta fiind anterior sancţionată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare similare, (…), nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 66 din Regulamentul (spitalului – n.r.), precum şi atitudinea necorespunzătoare şi comportamentul nepoliticos şi necivilizat faţă de pacienţi constituie abatere disciplinară gravă, (…) asistenta medicală din secţia pediatrie a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data de 6 septembrie”, au precizat reprezentanţii conducerii unităţii medicale.

Conducerea unităţii medicale a subliniat că toleranţa spitalului faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero.

Plângerea în cauză a fost înaintată de părinţii unui copil de 11 luni care, în noaptea de 17 iulie 2022, au ajuns la UPU Pediatrie şi au fost întâmpinaţi de asistenta de garda care ar fi avut faţă de aceştia un limbaj suburban şi un comportament inadecvat pentru un cadru medical.

Asistentă de la Urgenţe cu limbaj colorat deoarece a fost deranjată din somn

Amintim că zilele trecute reporterii Cotidianului BZI prezentau cum o asistentă deranjată din somn de o mămică sosită la urgenţe cu bebeluşul ei în vârstă de 11 luni, a reacţionat într-un mod absolut incredibil. Asistenta a început să înjure pentru că a fost trezită din somn și pentru că pacienții au avut tupeul de a veni la Urgenţe la prima oră a dimineții.

Tânăra mamă a povestit pe reţelele de socializare și a povestit reacția asistentei în momentul în care a ajuns la UPU pentru că fetița ei avea febră foarte mare.

„Încep prin a vă povesti o întâmplare și pentru a arăta încă o dată trista realitate a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon, Focșani, de care m-am lovit în această dimineață.

Ajung la urgențe cu fetița mea de 11 luni, la ora 5:20, având febra 39,3. Ciocănesc discret la ușa..nimic.. Ciocănesc o a doua oară, în continuare nimic. Împreună cu soțul meu, hotărâm să intrăm. Dintr-o dată, se deschide o altă ușă, de unde iese o “doamnă” abia trezită din somn, și evident deranjată de prezența noastră.

Se uită la noi, închide ușa și spune următoarele, citez: “Să mi bag pu**, îi găsește dracii numai la ora asta să vină. Ferească Dumnezeu”. Inițial am crezut că nu aud bine, astfel i am răspuns nedumerită: “Poftim?!”, ea răspunzându-mi: “Ce poftim? Vă găsiți doar la ora asta să veniți.” „, a povestit mămica.

Într-o altă ordine de idei, amintim de faptul că în urmă cu câteva săptămâni, o furtună a făcut prăpăd la Focșani.

Acum însă, după ce a fost demarată o anchetă în acest caz, asistenta medicală care a înjurat o mămică venită cu copilul la camera de gardă a fost concediată.

Adauga un comentariu