Prima pagină » Actualitate » Atacatorul livratorului din Galați s-a sinucis în arestul poliţiei

Atacatorul livratorului din Galați s-a sinucis în arestul poliţiei

12 nov. 2025, 09:15,
Redacția BZI în Actualitate

Un bărbat de 25 de ani, aflat în arestul preventiv al Poliției Galați, a fost descoperit fără viață în dimineața zilei de 11 noiembrie 2025.  Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean, tânărul s-ar fi sinucis la scurt timp după ce fusese reținut în urma unui incident violent petrecut cu doar câteva zile înainte.

Nu este singurul caz în care livratorii sunt atacați de către unii români. Vă aducem aminte că un tânăr în vârstă de 20 de ani din București a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 după un incident violent cu tentă rasistă care a șocat opinia publică în această vară

Atacatorul livratorului din Galați s-a sinucis în arestul poliţiei

Moartea sa a fost observată în jurul orei 11:10, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați. Conform anchetatorilor, cu aproximativ o oră înainte de tragicul moment, gardienii discutaseră cu deținutul despre o cerere legată de cumpărături personale, fără a sesiza atunci un comportament suspect. Agentul care efectua controlul a descoperit apoi trupul neînsuflețit al tânărului, iar echipajul medical sosit la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă acestea s-au dovedit inutile. Decesul a fost declarat la scurt timp.

Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Se verifică acum în detaliu circumstanțele exacte ale morții, inclusiv dacă procedurile de supraveghere și siguranță au fost respectate întocmai. Conform unor surse din anchetă, tânărul ar fi folosit un hanorac pentru a-și lua viața, însă autoritățile nu au oferit, deocamdată, alte detalii oficiale.

Bărbatul se afla în arest preventiv după ce fusese acuzat de comiterea unui jaf asupra unui livrator, petrecut pe 8 noiembrie 2025. Potrivit anchetei, acesta ar fi comandat produse online folosind o identitate falsă, iar în momentul livrării ar fi amenințat curierul cu un obiect ascuțit, sustrăgându-i coletul. Victima, un tânăr de 18 ani din Republica Moldova, a alertat imediat autoritățile, iar polițiștii au reușit să identifice și să rețină suspectul în scurt timp.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

După administrarea probelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 9 noiembrie, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Doar două zile mai târziu, acesta a fost găsit decedat în celula sa. Pe lângă ancheta deschisă privind moartea în arest, continuă și cercetările referitoare la fapta de tâlhărie. Polițiștii au refăcut traseul livrării, au verificat identitatea utilizată pentru comandă și au ridicat imagini de pe camerele de supraveghere.

De asemenea, autoritățile analizează dacă în centrul de detenție au fost respectate toate normele privind supravegherea persoanelor private de libertate și dacă au existat semne premergătoare gestului sinucigaș.

IPJ Galați a transmis că rezultatele finale vor fi comunicate public doar după finalizarea expertizelor medico-legale și a anchetei interne. Cazul readuce în atenția opiniei publice problema condițiilor din centrele de reținere și a măsurilor de prevenire a tragediilor similare în rândul persoanelor aflate în custodia statului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026