Prima pagină » Local » Au fost aduși cerbi și ciute la Iași – VIDEO

Au fost aduși cerbi și ciute la Iași – VIDEO

09 feb. 2024, 12:24, 2 ,
în Local

Prima crescătorie de cerbi din județul Iași se află în comuna Sinești, la complexul de creștere a vânatului de la Gheorghițoaia.

„Am întâlnit multe persoane care nu cunoșteau diferența între cerb și căprior, oameni mari, învățați, dar care nu au avut nici o legătură cu a vedea sau a citi despre aceste frumoase animale sălbatice. 🦌🦌🦌
Cerbul este regele pădurilor noastre, iar ciuta este femela sa. Un frumos exemplar a fost achiziționat, împreună cu trei ciute să populăm suplimentar un fond cinegetic din administrarea Direcției Silvice Iași. Bun venit și adaptare ușoară, dar frumusețea codrilor noștri, unde deja a fost conturat noul adapost, este la superlativ!💚❤️💚”, este precizat în postare.

Specialiștii și-au propus să ajungă la un efectiv de 100 de exemplare.

”Pentru că din luna noiembrie 2021, în urma depunerii proiectului tehnic și a studiului de impact la Ministerul Mediului și Pădurilor, am obținut autorizația pentru creșterea mistreților, căprioarelor, muflonilor și cerbilor, lopătari și comuni, am făcut deja popularea cu 10 cerbi lopătari. Săptămâna trecută au fost aduși 4 masculi și 6 femele. Exemplarele de vânat sunt aduse, prin repartizare, de la alte Direcții Silvice din țară. Cerbii sunt ca matcă pentru reproducere iar după ce se vor înmulți și o sa fie mai multe exemplare, poate 80, 100 de lopătari, se pot extrage exemplarele de selecție sau trofeu. În funcție de mărimea și greutatea trofeului se aplică un tarif care poate ajunge de la 350, până la 1.000 euro. Urmează să aducem pentru popularea țarcului mufloni și cerbi comuni”, susține Gabriel Doncean, director Direcția Silvică Iași.

Populația de mistreți din Iași a fost înlocuită cu căprioare și ciute

Specialistul susține că, din cauza pestei porcine africane și a reducerii efectivelor de mistreți, de la complexul din Gheorghițoaia, au fost aduși cerbii care deja s-au obișnuit cu noua ”casă”. Complexul are o suprafață de 460 de hectare. Gabriel Doncean mai spune că unul din efectele pestei porcine este creșterea numărului de exemplare de cerbi și căpriori.

”Ne așteptăm ca pesta porcină să decimeze populația de mistreți, de aceea am făcut popularea cu cerbi. Mai avem vreo 40 de exemplare de mistreți și din cauza virusului, efectivele au ajuns la 20 la sută, față de cele înregistrate acum 3 ani. Le asigurăm hrană și au toate condițiile de creștere. Sperăm că exemplarele, făcând anticorpi, pentru că nu s-a găsit niciun vaccin pentru PPA, să crească efectivele. Fenomenul pestei porcine africane va dura între 10-15 ani pentru că virusul persistă în zonă între 5 și 6 ani, spun specialiștii. Sperăm să protejăm în continuare mistreții de la Gheorghițoaia. Am avut solicitări de la Direcții Silvice din alte județe pentru popularea țarcurilor unde s-au decimat efectivele de mistreți, dar nu au primit avizele de la ANSVSA pentru că sunt în zona roșie. Însă am observat că, în ultimii 3 ani, o specie a înlocuit-o pe alta. Am citit statisticile și au crescut efectivele de căpriori, de ciute, și la noi în Iași. Este prezent și șacalul auriu, iar anul trecut nu a fost împușcat niciun șacal, deși am avut cotă de vânătoare”, mai spune Gabriel Doncean.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
Comentarii
  • Las ca da Florea Senica autorizatie si rezolva noul secretar Dumitru care imparte autorizatiile. Vanatori vechi stau la rand sa primeasca autorizatie de vanatoare si Dumitru, noul agarici de la AJVPS sta la cafele afara. Vanatorii asteapta ca prostii…

  • Pai daca dai drumul in padure cerbului Marean Sebaștien Florea si la ciuta lui de la Asociatie sa vezi ce repede se împerecheaza 😂😂😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
22 septembrie 2026
22 septembrie 2026
Articole similare
Gabriel Gîfu a închis Il Dolce Far Niente, afacerea sa din Iași, iar acum își caută un loc de muncă. „Concluzia e că lumea nu are bani. Este un an foarte dificil”
02:00
FOTO Gabriel Gîfu a închis Il Dolce Far Niente, afacerea sa din Iași, iar acum își caută un loc de muncă. „Concluzia e că lumea nu are bani. Este un an foarte dificil”
După un an de la momentul în care a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, iar soțul său a murit, Cătălina s-a stins după o luptă grea împotriva morții. A fost înhumată lângă tatăl copiilor săi
02:00
FOTO După un an de la momentul în care a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, iar soțul său a murit, Cătălina s-a stins după o luptă grea împotriva morții. A fost înhumată lângă tatăl copiilor săi
Direcția Silvică Iași a aplicat amenzi în valoare de 10.000 de lei pentru tăierile ilegale. Continuă controalele în pădurile din județ
02:00
Direcția Silvică Iași a aplicat amenzi în valoare de 10.000 de lei pentru tăierile ilegale. Continuă controalele în pădurile din județ
Săptămână plină de spectacole la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași! Cinci producții, povești complet diferite și actori îndrăgiți pe scenă
02:00
FOTO Săptămână plină de spectacole la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași! Cinci producții, povești complet diferite și actori îndrăgiți pe scenă
Final de săptămână plin pentru polițiștii din Iași. Iată ce au făcut oamenii legii în tot județul
02:00
Final de săptămână plin pentru polițiștii din Iași. Iată ce au făcut oamenii legii în tot județul
Un ieșean judecat pentru furt calificat și-a primit condamnarea! Decizie neașteptată luată de magistrați
02:00
Un ieșean judecat pentru furt calificat și-a primit condamnarea! Decizie neașteptată luată de magistrați
Nu sunt probleme cu dosarele pensionarilor din Iași la recalcularea veniturilor. Director: „Nu avem dosare greșite”
02:00
Nu sunt probleme cu dosarele pensionarilor din Iași la recalcularea veniturilor. Director: „Nu avem dosare greșite”
SCANDAL la DGASPC Iași! O mamă susține că fiica sa de 14 ani nu a primit protecția de care avea nevoie: „Am mers la trei comisii…”
02:00
SCANDAL la DGASPC Iași! O mamă susține că fiica sa de 14 ani nu a primit protecția de care avea nevoie: „Am mers la trei comisii…”
O comună din județ extinde rețeaua de distribuție a gazelor naturale! Contractul scos la licitație depășește 3 milioane de lei
02:00
O comună din județ extinde rețeaua de distribuție a gazelor naturale! Contractul scos la licitație depășește 3 milioane de lei
Licitație servită de „tablagiul” Costel Alexe „tăticului” Relu Fenechiu? CNSC a suspendat de urgență procedura
02:00
FOTO Licitație servită de „tablagiul” Costel Alexe „tăticului” Relu Fenechiu? CNSC a suspendat de urgență procedura