Prima pagină » Local » Au început lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași! Primele utilaje au intrat pe șantier – VIDEO

Au început lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași! Primele utilaje au intrat pe șantier – VIDEO

11 feb. 2026, 11:27, 1 ,
Redacția BZI în Local

Începând de ieri, 10 februarie 2026, constructorul Spitalului Regional de Urgență Iași a demarat efectiv lucrările, iar primele utilaje au ajuns pe șantier, pregătind terenul pentru construcția viitoarei unități medicale. Proiectul, care se va ridica pe strada Moara de Vânt, este unul dintre cele mai importante investiții în sănătate din regiune și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Primele etape: fundația, o lucrare masivă și complexă

În prima fază a lucrărilor se vor realiza peste 20.000 de piloți forați, cu diametre de 330/500 mm. Aceștia sunt distribuiți pe mai multe zone ale amplasamentului și au adâncimi diferite, între 6,5 și 9 metri. Majoritatea piloților vor fi din beton nearmat, iar doar într-o zonă vor fi realizați piloți armați cu carcase metalice.

Ulterior, constructorul va începe cu săpătura de 1 metru, urmată de realizarea unei platforme de lucru din teren îmbunătățit cu liant, cu o grosime de 30 cm. Pe această platformă va fi aplicat un strat de transfer de 50 cm, realizat din două straturi a câte 25 cm.

Primăria Municipiului Iași, în calitate de partener principal în realizarea proiectului, a precizat că este organizată astfel încât lucrările să avanseze cât mai rapid, pentru a asigura cât mai curând posibil asistența medicală de urgență pentru ieșeni și pentru orice alt pacient din regiune.

Spitalul Regional de Urgență Iași va avea 7 etaje și va fi dedicat exclusiv situațiilor de urgență medicală. Finalizarea proiectului este preconizată pentru anul 2027.

Pe acoperișul clădirii va fi amenajat un helipad, iar în parcarea spitalului vor exista:

  • 1.536 locuri de parcare

  • 19 locuri pentru motociclete

  • 60 locuri pentru biciclete

  • 5 locuri pentru ambulanțe

  • o stație pentru 3 autobuze

Structura interioară a spitalului este gândită astfel:

  • Parterul și primul etaj vor găzdui servicii de diagnostic și terapeutice și clinici operatorii.

  • Etajele trei și patru vor include zone de învățământ și amfiteatre.

  • Etajele unu și doi vor fi dedicate serviciilor ambulatorii.

În proiectarea spitalului s-a pus accent pe eficiența energetică. Apa caldă va fi produsă cu ajutorul energiei solare, iar clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice. În plus, o parte din necesarul de căldură va fi asigurat prin pompe de căldură, pentru a reduce consumul de energie și impactul asupra mediului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Comentarii
  • Si “ochiul tehnic” va fi tot gainarul de la DRDP? Acel Istrate cu OZN-ul ecologic? Sa se blocheze din nou lucrarile ca in etapa premergatoare? Doar a luat banii si a incurcat. Angajarea persoanelor cu dizabilitati intelectuale, fizice si sociale se poate face doar ca persoane calificate, nu ca specialisti. Probabil are diplome si stampile cumpărate, pt ca specialist in constructii categoric nu este. Este angajat la DRDP, acolo citeste ziarele si plimba plicul sau cafeaua, atat poate, dar OZN ECO LINE cu 0 angajati are cifra de afaceri de aproape 900.000 lei conform informatiilor ANAF. Este mult prea important acest proiect pt Iasi si pt Moldova ca sa nu verificati specialistii care ajung in acel santier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 aprilie 2026
04 aprilie 2026