Prima pagină » Economic Local » Au început să fie montate decorațiunile de Crăciun la Iași. Primăria nu are bani de ornamente noi – FOTO

Au început să fie montate decorațiunile de Crăciun la Iași. Primăria nu are bani de ornamente noi – FOTO

11 nov. 2023, 02:00, 1 ,
Petronel Ștefan în Economic Local

Au început deja prin oraș să fie montate decorațiunile de Crăciun. Oamenii sunt curioși să vadă ce noutăți au mai pregătit autoritățile locale, însă s-ar putea să aibă o surpriză neplăcută anul acesta

Încep pregătirile pentru sărbătorile de iarnă la Iași, după cum ne-am obișnuit în fiecare an. Primăria a început deja să monteze decorațiunile prin zona centrală, doar că în acest an este foarte posibil să nu mai avem parte de ornamente și luminițe noi. Astfel, ieșenii vor trebui să se mulțumească cu același spectacol ca până acum.

Au început să fie montate decorațiunile de Crăciun

Deja, în zona centrală, spiritul Crăciunului începe să se simtă, deoarece luminițele și decorațiunile au început să fie montate, iar până la data de 1 decembrie, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și până la Piața Unirii, totul va fi acoperit. Vor fi montate ghirlande, instalații luminoase și ornamente, în principal pe străzile din zona centrală a orașului, dar și spre periferie, în cartierele din municipiu, precum Păcurari, Alexandru cel Bun, Nicolina, CUG, Tătărași. La târgul de Crăciun din Iași vin sute de mii de oameni în fiecare an pentru a admira spectacolul de lumini.

„În urma Ordonanței de Urgență care prevede limitarea cheltuielilor în administrația publică, vom analiza, până săptămâna viitoare, dacă avem posibilitatea angajării de cheltuieli pentru ornamentele de Crăciun. Deocamdată am instala o parte din aceste ornamente doar pe zona centrală, acestea aflându-se în proprietatea Servicii Publice Iași”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Servicii Publice pregătește peste 700 de brazi

Ca în fiecare an, cel mai așteptat element este bradul de Crăciun, iar acesta este adus tocmai din Danemarca. Va avea o dimensiune de aproape 12 m și va fi pregătit pentru expunere în centrul orașului, dar și cartierele importante vor avea un pom de Crăciun mai mare. Pe lângă cel mare vor mai fi aduși și peste 700 de brazi mai mici care vor fi amplasați prin toate cartierele Iașului. Prețul unuia mai mic poate fi de puțin peste 10 euro, iar pentru cei mai mari poate ajunge la câteva sute de euro.

„De montarea ornamentelor de Crăciun se ocupă Primăria Iași, dar ce ține de brazi, noi îi aducem și îi pregătim pentru a fi expuși. Încă nu am adus toți brazii, săptămâna viitoare vor ajunge și vedem atunci exact ce avem de făcut. Toți sunt aduși din Danemarca, ca în fiecare an. Bradul cel mai mare va avea o dimensiune undeva la 10-12 m, dar asta o să vedem exact când va ajunge”, a transmis Laurențiu Ivan, directorul Servicii Publice SA.

Decorațiunile de Crăciun au început să fie montate deja prin centrul orașului. Anul acesta este foarte puțin probabil să avem alte noutăți, deoarece autoritățile locale nu mai au buget.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • de ce ar trebui sa fie noi? nimeni nu-si cumpara ghirlande de pom noi, pentru el acasa, daca are de anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 martie 2026
14 martie 2026