Într-un recent ”comunicat”, dl. Alexandru Muraru – care, spre oroarea votanților liberali, conduce încă filiala județeană Iași a PNL – și-a revărsat, din nou, obișnuitele invective asupra AUR, punctul de plecare fiind, de această dată, situația deputatului D. Focșa.
Cu privire la afirmațiile denigratoare ale domnului Alexandru Muraru, AUR IAȘI face următoarele precizări:
1. În urma deciziei luată ieri de către BNC al AUR, deputatul Dumitru – Viorel Focșa a fost exclus din partidul Alianța pentru Unirea Românilor
2. Spre deosebire de AUR, PNL l-a ținut și îl ține în rândurile sale pe fostul jurnalist Silviu Mănăstire, după ce acesta, aflat sub influența alcoolului, s-a luat la bătaie, vara trecută, în București, cu un cetățean american, eveniment care a avut loc la doi ani după ce, același individ, aflat, de asemenea, sub influența alcoolului, și-a agresat partenera de viață – în mai 2020, fapt pentru care, în luna iulie a aceluiași an, a primit un ordin de restricție.
Faptul a apărut în presă abia în decembrie 2022 și singurul care a reacționat a fost acuzatul însuși, care s-a autosuspendat din funcția pe care o avea în PNL, fără însă ca din partea conducerii PNL să fie luată vreo măsură disciplinară la adresa acestuia. Așa că, domnule Muraru, vă recomandăm să mergeți mai ușor cu pianul pe scări; lăsați la o parte ipocrizia, vedeți-vă de bârnele din proprii ochi și nu vorbiți de funie în casa spânzuratului!
3. AUR Iași respinge, în mod ferm, acuzațiile mincinoase și calomniatoare ale domnului Alexandru Muraru, referitoare la presupusul ”extremism” și ”antisemitism” al AUR.
4. AUR Iași solicită conducerii centrale liberale să îl demită de urgență pe dl. Alexandru Muraru de la conducerea filialei județene a PNL, deoarece:
a. Nici până acum, frații gemeni Muraru nu au clarificat, în mod convingător, în fața opiniei publice, acuzația referitoare la sustragerea unor documente din arhiva unui minister.
b. Dl deputat Alexandru Muraru a cheltuit în acest an, pentru deplasări externe, 17.000 euro, dintre care 12.000 euro pentru a efectua două călătorii în SUA, acolo unde fratele său geamăn a fost numit de președintele Iohannis în funcția de ambasador al României.
Andrei Muraru își are reședința într-o vilă cu 46 de camere, pentru care statul român plătește o chirie de 21.000 de dolari lunar, ceea ce considerăm a fi o sfidare și o palmă dată contribuabilului român.
Cu această ocazie, AUR IAȘI solicită și demiterea neîntârziată a acestui zis ambasador, care nu are absolut nicio legătură cu rețeaua diplomatică și consulară a României și care, pentru motive necunoscute opiniei publice, a fost preferat de președinte, pentru a ocupa acest post de maximă importanță pentru statul român, în detrimentul unor diplomați pregătiți și experimentați.
Influența ocultă și nefastă a fraților Muraru asupra destinelor României trebuie să înceteze imediat!
Comunicat de Presă al Alianţei pentru Unirea Românilor, filiala Iași.
…la care fratele Muraru a dat ordin presei sa-i tina partea cu mult spor