Prima pagină » Local » Autobuzele electrice consumă mai puțin pe timpul verii. Autonomia acestora este de 100 km – FOTO

Autobuzele electrice consumă mai puțin pe timpul verii. Autonomia acestora este de 100 km – FOTO

09 iun. 2023, 02:00,
Petronel Ștefan în Local

Autobuzele electrice circulă de ceva vreme pe străzile Iașului. Acestea sunt noi, iar bateria ar trebui să fie la o capacitate maximă. Autonomia unui astfel de autobuz se ridică undeva la 100 km pentru o încărcare

Autobuzele sunt puse în funcțiune pe mai multe rute, fiind încărcate la autobază, unde s-au construit stații speciale. În acest moment se instalează branșamentele finale în autobază. Unii călători se plângeau că autobuzele electrice se descarcă mult prea repede și sunt nevoite să meargă la garaj.

Autobuzele electrice au o autonomie de 100 km

 poză cu un autobuz electric

În viitor tot mai multe autobuze electrice vor circula în Iași

Precum în marile orașe din Europa, autobuzele electrice sunt tot mai folosite pentru transportul în comun. În primul rând, principalul factor este scăderea poluării în zone mult prea aglomerate. În trecut au mai existat anumite plângeri din partea cetățenilor, că s-ar descărca mult prea repede, însă conducerea CTP ne asigură că modelele de autobuze care circulă pe traseele din oraș au o autonomie a bateriei de 100 km. La garajul din zona Tudor Vladimirescu au fost instalate stații de încărcare speciale pentru cele care circulă pe străzile Iașului.

„Autobuzele au o autonomie, în medie, de peste 100 km, se încarcă în autobază. În acest moment fiind în faza de execuție branșamentele finale în autobază. Nu există riscul să se descarce în mers, consumul de kwh pentru încălzire iarna este mai mare decât cel de vară pentru aer condiționat”, a precizat Cristian Stoica, directorul CTP Iași.

Mijloacele de transport mai vechi nu vor fi modernizate

o poză cu un tramvai

Tramvaiele vechi nu vor fi modernizate deoarece investiția ar fi prea costisitoare

Odată cu venirea verii, temperaturile ridicate fac dintr-o cursă cu un tramvai mai vechi o adevărată provocare. Căldura infernală face aerul irespirabil, în special atunci când este foarte aglomerat. Singura soluție pentru călători este să deschidă geamurile, în speranța că vor putea suporta temperatura. Totuși, modernizarea acestor mijloace de transport nu merită, investiția ar fi mult prea costisitoare, iar încet vor fi înlocuite de altele noi.

„Tramvaiele mai vechi nu au avut climatizare niciodată. Costurile de implementare a unui asemenea sistem de răcire implică sume de aproximativ 100.000 de euro și lucrări care constau în înlocuirea tuturor geamurilor, izolarea internă a traseelor de conducte cu dezechiparea completă a interiorului tramvaielor. În condițiile în care s-au adus 32 de tramvaie noi și 100 de autobuze noi, 20 electrice care au aer condiționat. În condițiile în care sunt accesate programe de achiziții de mijloace de transport noi, autobuze și tramvaie, pe PNRR, nu e sustenabil să investești în mijloace de transport vechi”, a declarat Cristian Stoica, director CTP Iași.

Autobuzele electrice au o autonomie de 100 km pentru o singură încărcare. Nu există riscul ca unul dintre acestea să rămână fără energie în timpul cursei, deoarece sunt verificate constant.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026