Prima pagină » Economic Local » Autoritățile din Iași fac cercetări în cazul tânărului de 17 ani care a murit în condiții suspecte la o fermă. Ce sancțiuni riscă cei găsiți vinovați?

Autoritățile din Iași fac cercetări în cazul tânărului de 17 ani care a murit în condiții suspecte la o fermă. Ce sancțiuni riscă cei găsiți vinovați?

16 dec. 2025, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Autoritățile din Iași au demarat cercetările în cazul tânărului de 17 ani care a murit în condiții suspecte la o fermă din comuna Scânteia

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a demarat verificările în urma producerii decesului unui tânăr de 17 ani la o fermă din comuna Scânteia, județul Iași. Deși moartea acestuia în condiții suspecte a survenit în timp ce era la ferma unde muncea de câteva luni, nu a fost anunțat accidentul de muncă. Poliția și Ambulanța au fost la fața locului imediat ce s-a produs incidentul, dar evenimentul nu a fost notificat de proprietarii fermei către autoritățile din domeniul muncii din Iași.

„ITM s-a sesizat din oficiu și facem cercetări să vedem dacă s-a produs un accident de muncă și în ce condiții s-a produs evenimentul”, susține Costel Grojdea, inspector-șef al ITM Iași.

Autoritățile din Iași fac cercetări în cazul tânărului de 17 ani care a murit în condiții suspecte la o fermă

Familia tânărului mort în condiții suspecte acuză proprietarul fermei de faptul că Gheorghiță Constantin Tudorache nu muncea cu forme legale. Mai mult, ar fi fost pus să lucreze în condiții grele de muncă, cu riscuri ridicate de accident pentru un tânăr de vârsta lui, deși acest lucru este ilegal.

„Din câte știm noi, trebuia să muncească la animale. Când am auzit că lucrează, eu, ca frate, am zis că pentru un copil de 17 ani e cât de cât ok la animale. E ceva mai ușor, unde riscul e minim. Aici, patronii sunt obișnuiți să profite de oamenii mai necăjiți, care n-au carte. Nu au personal, nu au oameni și iau de aici din sat. Dar tu, ca om de 50 și ceva de ani, pui un copil să conducă un tractor? Sau să facă niște lucruri pe un tractor fără să aibă experiență copilul? Nu l-ai pregătit, nu i-ai spus nimic cum să facă, nu i-ai făcut carte de muncă!”, susține Gabriel, fratele tânărului decedat.

Pentru munca la negru, amenda este de 20.000 de lei pentru fiecare persoană care lucrează fără forme legale. De asemenea, dacă tânărul muncea în condiții cu risc major de accident, asta vor decide inspectorii de muncă și, în cazul în care se confirmă această situație, proprietarul fermei, Constantin Aneculăesei, riscă alte amenzi.

Munca la negru, în creștere în 2025 în județul Iași

Un fenomen îngrijorător a luat amploare în ultima perioadă la Iași! Munca la negru este în creștere în anul 2025. Cele mai mari probleme sunt în sectorul construcțiilor. Inspectorii au aplicat amenzi drastice și au atras atenția angajatorilor cu privire la respectarea legislației, cei care sunt prinși pe picior greșit spun că taxele prea mari pe muncă îi determină să încalce regulile. Fenomenul este în creștere și în Iași – atrag atenția specialiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Inspectorii au verificat angajatorii din domeniul construcțiilor din Iași. În județul Iași, sunt înregistrați în jur de 29.000 de angajatori în acest domeniu. În urma verificărilor derulate în acest an, au fost aplicate amenzi în valoare de 2.215.000 de lei către 44 de angajatori. Un procent de 25% din angajatorii depistați cu munca la negru au firme în domeniul construcțiilor.

De asemenea, autoritățile din Iași au demarat cercetările în cazul tânărului de 17 ani care a murit în condiții suspecte la o fermă din comuna Scânteia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026