În urma articolului publicat de Cotidianul BZI privind starea deplorabilă a stradelei Bârnova din Bucium ce se scufundă în noroi, se pare că în al doisprezecelea ceas, autoritățile ieșene s-au hotărât să ia măsuri.
Reiterăm cum pe stradela Bârnova, la câteva sute de metri de strada principală, drumul este impracticabil. Recent, au fost efectuate lucrări la conductele de apă, însă, deși firma a finalizat proiectul, Primăria Municipiului Iași nu a demarat nicio intervenție de refacere a terasamentului sau vreo acțiune prin care strada să fie adusă la starea inițială. Localnicii sunt revoltați din cauza lipsei de promptitudine a municipalității, acuzând faptul că drumul este impracticabil.
Imagini incredibile, ieșenii din Bucium se scufundă în noroi
Ieșenii plătitori de taxe și impozite de oraș sunt nevoiți să înoate în noroi. Pe stradela Bârnova din zona Bucium, localnicii nu mai știu la ce instituție publică să apeleze pentru ca strada din fața casei să fie practicabil. Situația este una revoltătoare, copiii trebuie să străbată drumul pe jos până la școală, prin noroi, în fiecare dimineață ploioasă și să înghită praf în perioadele fără precipitații.
„Strada, inițial, a fost pietruită, dar era dreaptă, se putea circula. Foarte multe audiențe au fost la primărie ca să o pietruiască și să pună material de freză. Cei de la primărie erau foarte revoltați, cum ne-am permis să îi deranjăm. Le-am trimis poze, degeaba. Acum 4 săptămâni s-a săpat pentru conductă. Când a fost prima ploaie, a fost și primul dezastru. Nimeni nu ne-a băgat în seamă, am sunat peste tot.
Acum s-a mai zvântat. Copilul meu învață mai în față, la școală, până acolo l-am dus cu mașina că nu se putea merge pe jos. Alți copii sunt mai în față (n.r. – care locuiesc mai departe de școală), care sunt mai săraci, vin la picior aici. În partea cealaltă ieșim pe șoseaua Bârnova, dar acesta, practic, pentru noi e singurul drum de acces. Cei de la controlul urbanistic ne-au mințit, își bat joc de noi, ieri trebuiau să vină, au anunțat că vin până la ora 14:00, i-am așteptat cu toții, nu au venit”, a spus Lucian Axinte.