Prima pagină » Actualitate » Autorul tragediei de la 2 Mai ar putea scăpa cu o pedeapsă ușoară. Avocatul lui Pascu: „Participanţii la trafic circulau neregulamentar. E culpă comună”
Autorul tragediei de la 2 Mai ar putea scăpa cu o pedeapsă ușoară. Avocatul lui Pascu:

Autorul tragediei de la 2 Mai ar putea scăpa cu o pedeapsă ușoară. Avocatul lui Pascu: „Participanţii la trafic circulau neregulamentar. E culpă comună”

04 apr. 2024, 16:00, 4 ,
în Actualitate

Judecătoria Mangalia a respins, joi, 4 aprilie, cererea familiilor victimelor de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat în cazul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, la 2 Mai. Tinerii mergeau pe marginea drumului, în condițiile în care pe acea porțiune de drum nu există trotuar. Adrian Bendeac, avocatul lui Vlad Pascu, a susținut că victimele accidentului circulau neregulamentar şi că este o culpă comună.

Joi, 4 aprilie, la Judecătoria Mangalia a avut loc al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu.

Avocatul familiilor victimelor: „Urmărorul termen al procesului lui Vlad Pascu, al patrulea, va fi și ultimul”

Adrian Cuculis, avocatul părinților victimelor, a precizat că solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă după circa o oră de dezbateri.

Avocatul a amintit că la un termen anterior Vlad Pascu, audiat prin videoconferință, și-a recunoscut fapta, iar judecătoarea a acceptat procedura simplificată, ceea ce ar însemna o reducere cu o treime a pedepsei.

„Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine că fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas înviaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată (…) Sunt patru infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final”, a declarat Adrian Cuculis, conform News.ro.

El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată „dacă doreşte”: „Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta”.

„E o culpă comună”

Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a susținut, la ieşirea din instanță, că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar, astfel că „este o vină comună”.

„În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.

Întrebat dacă Vlad Pascu va fi prezent şi fizic la proces, Adrian Bendeac a răspuns:

“Nu cunosc. Este pentru prima oară ca precedent când preşedintele instanţei a făcut această referire. Pentru că nici în cursul judecăţii, nici în cursul procedurii de cameră preliminară şi nici cu ocazia verificării măsurilor preventive instanţa nu a dispus niciodată prezenţa acestuia în sala de judecată. Codul de Procedură Penală prevede această posibilitate ca judecătorul instanţei să dispună citarea fie prezenţă fizică în sala de judecată, fie prin videoconferinţă. (…) Nu e o problemă de refuz. Până la acest termen de judecată instanţa nu a dispus citarea acestuia cu prezenţă fizică. Instanţa a dispus în mod exclusiv până la acest moment ca prezenţa lui la fiecare termen, inclusiv la măsurile preventive, să fie exclusiv prin videoconferinţă. (…) Dacă instanţa cere să se prezinte personal trebuie să se prezinte personal”.

Miercuri, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de strămutarea procesului formulată de procurori și de familiile victimelor, astfel că dosarul rămâne la Judecătoria Mangalia.

Procesul este judecat la Judecătoria Mangalia de judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu. La primul termen, când s-a dispus amânarea, judecătoarea a întrebat dacă este în sală și Sebastian Olariu, băiatul ucis în accident.

Tatăl lui Sebastian Olariu a ieșit plângând de la Judecătoria Mangalia, spunând că judecătoarea ar fi întrebat, în sală, „unde este Sebastian” și a cerut buletinul băiatului:

„Nu am simțit în viața mea așa ceva, nu am văzut un asemenea judecător. Îi voia buletinul (n.r. – buletinul lui Sebastian Olariu, băiatul mort în accident)”.

Inspecția Judiciară a anunțat apoi că s-a autosesizat în cazul judecătoarei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Un cutremur de magnitudine 5,5 a lovit regiunea Junín din Peru, provocând cel puțin șase morți și 21 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările în zonele afectate. Bilanțul provizoriu indică cel puțin șase persoane decedate, 21 de răniți și peste 300 de oameni afectați de seism, în timp ce echipele de intervenție verifică în […]
Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Comentarii
  • GabiDumitrescu

    Eu zic sa plateasca daune parintii victimelor catre criminal. Ce mm de treaba, daca nu mergeau aia pe drum/pe linga drum, nu il mai prindeau pe nenorocit drogat!

  • jeg de tara, drogatul scapa nevinovat, specialii cu pensii de zeci de mii de euro

  • Victimile vor plăti și daunele mașinii. De ce nu au stat în casă? Îs vinovate ca s-au născut

  • legitima aparare

    a fost legitima aparare, dom’le! mergea si ala micu cu drogangeala in cap, in treaba lui, cu masinuta lui, si deodata aia s-au napustit miseleste asupra … asupra ce? asupra masinutei, asupra drogangelii, asupra lu ala micu? nimeni nu stie, da’ ala micu s-a luptat vitejeste cu atacatorii si i-a rapus de doi dintre ei. legitima aparare, dom’le!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 iulie 2026
20 iulie 2026