Prima pagină » Eveniment-Social » Autoturism de lux recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră – FOTO/ VIDEO

Autoturism de lux recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră – FOTO/ VIDEO

05 apr. 2021, 13:40,
în Eveniment-Social

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes Benz, fabricat în 2021, care nu avea dreptul să părăsească spaţiul comunitar.

În data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean moldovean, în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2021.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează în proprietatea unei firme de închirieri auto din Italia şi nu are dreptul de a părăsi teritoriul U.E, fără acordul proprietarului de drept.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a închiriat  autoturismul în cauză de la o firmă de închirieri auto şi voia să ajungă în R. Moldova. Acesta a mai declarat că intenţiona să se întoarcă în Italia şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu avea voie să părăsească spaţiul comunitar fără acordul proprietarului.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 250.000 de lei (50.000  de euro), a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Brăilean fără permis de conducere depistat conducând un moped neîmatriculat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat care a fost depistat în trafic conducând un moped neînmatriculat, fără a deține permis de conducere.

În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  Brăila – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Stăncuţa, un bărbat din judeţul Brăila, în vârstă de 43 de ani, aflat pe un moped.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Tânără la volanul unui autoturism, pentru care a prezentat un document fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au depistat la controlul de frontieră o tânără care a prezentat un înscris fals care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice, pentru autoturismul pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați – I.T.P.F. Iaşi  au oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localităţii de frontieră Şiviţa, un autoturism marca Opel, înmatriculat în Italia, condus de o femeie, cetăţean român, în vârstă de 33 de ani.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, a menționat purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, comisar-şef de politie Denis Lazăr.

Lovitură de peste 315.000 de lei dată contrabandiştilor de ţigarete

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 22.477 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 315.000 de lei.

În data de 04 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

În jurul orelor 07.10, au fost observate mai multe persoane care transportau cu un atelaj hipo cutii voluminoase, dinspre malul râului Prut către pădurea din apropierea localităţii Baranca.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de configuraţia terenului, persoanele au abandonat coletele și atelajul hipo şi au fugit în pădurea din apropiere. Deoarece cei în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

La inventarierea bunurilor a reieşit că erau transportate ţigări, fiind stabilită cantitatea de 449.540 de ţigarete (22.447 de pachete), în valoare de 315.678 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau iesirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, a transmis purtător de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026