Potrivit acestuia, România trebuie să gestioneze amenințările cu personalul, nivelul de pregătire, dotările și capacitățile pe care le are la dispoziție.
„Cu oamenii pe care îi avem, cu nivelul de pregătire, cu dotarea pe care o avem și cu toate capacitățile. Pentru că, dacă vorbim de siguranță și apărare națională, nu vorbim numai despre instrumentul militar. Vorbim de toate celelalte instrumente de putere ale statului român”, a afirmat șeful Statului Major al Apărării.
Generalul a subliniat astfel că apărarea națională nu este exclusiv responsabilitatea Armatei, ci presupune un răspuns coordonat al instituțiilor statului, inclusiv în domeniile diplomatic, economic, informațional și cibernetic.
MApN: Frecvența dronelor „nu este întâmplătoare”
Întrebați dacă incidentele repetate cu drone în spațiul aerian al României sunt întâmplătoare, reprezentanții MApN au răspuns negativ.
Generalul Gheorghiță Vlad a legat aceste incidente de evoluția războiului din Ucraina și de presiunile militare și economice cu care se confruntă Federația Rusă.
„Modul în care se desfășoară războiul în Ucraina trădează și un gen de frustrare din partea Rusiei. Pentru că s-a lansat într-o operație specială de mai bine de cinci ani de zile. O operație care durează mai mult decât Al Doilea Război Mondial”, a declarat generalul.
Acesta a arătat că Rusia suportă pierderi umane și costuri economice importante, inclusiv ca urmare a limitării exporturilor de gaze și petrol și a sancțiunilor internaționale.
„Gândiți-vă că Rusia a plătit și plătește foarte multe vieți. Gândiți-vă că economia rusă este afectată. Nu luați în calcul numai sancțiunile care au fost aplicate la nivel mondial”, a afirmat Gheorghiță Vlad.
Rusia nu va renunța la obiectivele războiului
Șeful Armatei estimează că Moscova va încerca să încheie războiul cât mai repede, însă numai în condiții care să îi permită atingerea obiectivelor stabilite la începutul invaziei.
„Rusia plătește foarte mult din cauza exportului limitat de resurse, de gaze și de petrol. Rusia este afectată și va încerca pe cât posibil să încheie acest conflict cât mai curând în favoarea ei. Să nu credeți că Rusia va abdica de la scopurile inițiale ale războiului”, a declarat generalul.
Potrivit acestuia, Federația Rusă va continua să folosească toate instrumentele de putere pe care le are la dispoziție pentru a-și atinge obiectivele.
„Va merge până la capăt și eu am convingerea că președintele Federației Ruse este în măsură să aplice toate instrumentele de putere astfel încât să-și atingă scopurile”, a spus Gheorghiță Vlad.
Un atac direct asupra României, considerat improbabil
Întrebat dacă România ar putea deveni o țintă militară directă a Federației Ruse, șeful Statului Major al Apărării a apreciat că un astfel de scenariu este puțin probabil, având în vedere apartenența țării la NATO.
„Mi-e greu să cred”, a răspuns generalul Gheorghiță Vlad.
„Nu te pui cu cea mai puternică alianță. Nu cred că există vreun competitor militar sau strategic în măsură să facă o acțiune deliberată asupra unui stat membru NATO acum”, a explicat acesta.
Generalul a avertizat însă că lipsa probabilității unui atac militar direct nu exclude acțiunile ostile desfășurate sub pragul unui conflict deschis.
Acțiunile hibride și atacurile cibernetice „se vor întâmpla”
Șeful Armatei a declarat că România și celelalte state europene trebuie să se aștepte la acțiuni hibride, atacuri cibernetice și operațiuni dificil de atribuit direct unui anumit stat.
„Că vor fi la limită, că vor fi acțiuni hibride, în spațiul cibernetic, acțiuni care să fie departe de o atribuire directă față de cel care le produce, da, este posibil și se vor întâmpla”, a afirmat generalul.
Acesta a descris amenințarea din spațiul informațional și cibernetic drept una reală.
„Uitați-vă ce se întâmplă în spațiul cibernetic și o să înțelegeți că amenințarea este reală. Suntem într-un război cognitiv”, a declarat Gheorghiță Vlad.
Potrivit șefului Armatei, astfel de incidente au fost înregistrate în numeroase state ale Uniunii Europene și nu pot fi ignorate.
„Au fost probleme și vor fi inclusiv în țări foarte puternice. Se vor produce acest tip de evenimente în perioada următoare”, a conchis generalul.
Noi vulnerabilități în Marea Neagră
Gheorghiță Vlad a avertizat și asupra riscurilor crescute pentru navigația comercială în Marea Neagră, după avarierea unei nave sub pavilion liberian, la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea.
Șeful Armatei a descris incidentul drept parte a unei situații de securitate deosebit de grave, care privește atât România, cât și întreaga Alianță Nord-Atlantică.
„Am spus că este o situație de securitate deosebit de gravă la adresa siguranței naționale și a întregii Alianțe Nord-Atlantice. Am avut foarte multe incidente și forțele armate au gestionat aceste situații de securitate în mod corespunzător”, a declarat generalul.
Potrivit acestuia, în intervenția autorităților au avut prioritate salvarea vieților pe mare, libertatea navigației și protejarea securității naționale.
„Au primat salvarea vieții pe mare, au primat asigurarea condițiilor de securitate și libertății de acțiune și libertății de navigație în Marea Neagră, au primat apărarea securității naționale a României. Personal cred că se vor mai întâmpla astfel de evenimente”, a avertizat Gheorghiță Vlad.
Exporturile de cereale din Ucraina vor aglomera porturile
Șeful Statului Major al Apărării a explicat că riscurile din Marea Neagră vor crește și pe fondul intensificării exporturilor ucrainene de cereale.
„Suntem exact în perioada în care se încheie treieratul în Ucraina. Știți la fel de bine ca și mine că țara vecină este una dintre cele mai mari exportatoare de grâne din lume”, a declarat generalul.
Acesta a amintit existența unui coridor maritim în proximitatea apelor teritoriale ale Ucrainei, României, Bulgariei și Turciei, folosit pentru transportul cerealelor.
„O să avem un aflux de nave în zonă. Porturile noastre, dunărene și la Marea Neagră, vor fi destul de aglomerate și, bineînțeles, că de aici se vor naște o serie de vulnerabilități, printre care și acestea ce vor viza nave care aprovizionează sau care deservesc exportul Ucrainei în proximitatea apelor noastre teritoriale”, a explicat generalul Gheorghiță Vlad.
Mah prostilor, drona aia era ucraineana! Sau a fost doar o inscenare pentru a-i invinui pe rusi. Se stie ca dronele haholilor tranziteaza prin spatiul aerian NATO ca sa ajunga in zonele nordice din Rusia.
Cat de prost sa fii sa crezi ca o drona ruseasca a trecut pe deasupra marii negre, a patruns in spatiul aerian roman si pe urma a zburat peste doua judete, nedetectata, pana a ajuns la Buzau.. daca credeti asta, inseamna ca sunteti de 10 ori vaxinati si inca mai purtati botnite la gura cand mergeti afara…
Pleaca la Moscova, conspirationistule!
Pleaca tu la Kiev, hermafrodit USR-ist cu 100 de identitati de gen si tot atatea boli venerice.
Vad ca ai reaparut ca herpesul pe stiripesurse cu nickul sclau clau si vorbesti tampenii despre „imperalismul” rus, de parca Rusia nu are dreptul sa reactioneze si sa se inarmeze dupa ce tu i-ai adus NATO la granite.
Cat e pretul la benzina acum ca Ucraina te-a lasat fara petrol din Kazakstan?
Pleaca la Moscova. Nu votez USR, din cauza Legii pastrarii numelui dupa divort. Nu urmaresc acel sit. Nu am masina.
Mai bine pleaca tu la Kiev, ca de 4 ani de zile le dai ucrainienilor totul pe gratis. In plandemie n-ai putut sa gasesti bani pt testari gratis pentru romani….dar pentru ucrainieni ai gasit miliarde peste noapte. Esti un JEG.
Mai hauritule te-ai spalat azi,ai mancat ruptule,lasa razbelul ptr altii oligofrenule!
Da de unde? Ultima baie a fost în cristelnită. De atunci locuiește în canal. Se cunoaște după limbaj/comportament.
Din Rusia pana la Buzau sunt minim 2000 km / toate dronele care au cazut pe teritoriul Romaniei de la inceputul raznoiului au fost date intentionat de UCRAINA. S-a intalnit Nicusor cu Zelenski in Ucraina dupa ce au fost amandoi in Franta si au primit ordinul de la Macron sa fie atacata Romania de Ucraina ca sa se dea vina pe Rusia si Nicusor a fost deacord. Macron care mai are cateva luni de mandat are obiectiv esential intrarea Romaniei in RAZBOI. TOTUL ESTE CU ACORDUL LUI NICUSOR, TOATE DRONELE DATE DE UCRAINA IN ROMANIA FAC PARTE DINTR0-UN PLAN MACRON-NICUSOR-ZELENSKI
Mai pune mana pe o carte că nu strica. De la Sevastopol, Crimeea până la Sulina 250km iar până la Buzău încă 100.
Mai bine ai pune tu pana pe un atlas inainte sa-i ataci pe altii. Distanta cea mai scurta de la Sevastopol pana la Buzau e de cam 534 de km. Deci chiar si asa, tot e mult si greu de crezut ca rusii au trimis o drona peste marea neagra pana in Romania ca sa atace….ce? Covrigariile lui Ciolacu din Buzau? Explicatia cea mai logica e ca dronele ucrainiene tranzitau spatiul aerian NATO inspre Rusia si o drona s-a ratacit pe drum asa cum s-a intamplat in Letonia si Finlanda.
Mai pune mana pe o carte că nu strica. De la Sevastopol, Crimeea până la Sulina 250km iar până la Buzău încă 100-150 in linie dreapta.
2170 km sunt din Rusia pana la Buzau si aerian 1960 km! Cert este ca toate dronele cazute in Romania de la inceputul razboiului au fost trimise de Ucraina in Romania.
De unde scoți minciunile astea?
Distanța de la Buzău până în cel mai vestic punct din Crimeea (Capul Prybiynyi / Capul Tarkhankut) este de aproximativ 450 – 460 de kilometri în linie dreaptă.
Distanța de la Buzău până în cel mai vestic punct din Crimeea (Capul Prybiynyi / Capul Tarkhankut) este de aproximativ 450 – 460 de kilometri în linie dreaptă.
Distanța în linie dreaptă (aeriană) de la Sulina până la Sevastopol este de aproximativ 311 kilometri.
Distanța aeriană de la Herson(partea deținută de Rusia) până la Sulina este de 282 de kilometri.
Distanța aeriană dintre Iași și Herson(partea deținută de Rusia) este de aproximativ 385 de kilometri.
Intre noi si si rusi sunt teritorii ukrainene. daca drona este ruseasca, de ce nu au doborat-o ei?
Între noi și Rusia e M. Neagră , idiotule.