Avertisment pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii acasă! Legislația prevede clar ca părinții trebuie să aleagă un îngrijitor pentru copii, iar persoana desemnată nu poate fi oricine, adică trebuie să îndeplinească anumite criterii. Iată ce sunt obligați părinții să facă prin lege!
Avertisment pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate și își lasă copiii acasă!
Părinții care vor să plece la muncă peste hotare au obligația prin lege să protejeze copiii rămași în țară și să stabilească un îngrijitor legal pentru aceștia. Legea prevede că persoana care va avea grijă de copii ar fi bine să facă parte din familie. De asemenea, această persoană trebuie să aibă condiții materiale și să dea dovadă de moralitate. Persoana respectivă va fi confirmată ca îngrijitor de către instanța de tutelă, precizează evz.ro.
Părinții care nu țin cont de acești pași legali riscă nu doar amenzi, ci chiar decăderea din drepturile părintești. Legea prevede în cazul părinților care pleacă în străinătate și lasă copiii în țară faptul că trebuie să notifice autoritățile cu cel puțin 40 de zile înainte de plecarea din țară, pentru a specifica cine va fi persoana care se va ocupa de copil sau de copii.
„Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. (…) Are obligația de a transmite de îndată serviciului public de asistență socială din raza de domiciliu notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței sale”, se precizează în lege.
Înstrăinarea părintească, interzisă în România
Înstrăinarea părintească este definită ca o formă de abuz psihologic prin care unul dintre părinţi intenţionat sau cu bună ştiinţă, creează, acceptă sau utilizează situaţii în care copilul începe să manifeste reticenţă sau ostilitate nejustificată sau disproporţionată faţă de unul dintre părinţi. Nicio persoană nu poate împiedica relaţiile personale ale unui copil cu bunicii, fraţii, surorile sau alte persoane cu care a avut o legătură familială, cu excepţia cazurilor în care instanţa decide că există motive serioase care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În situaţia în care există divergenţe între părinţi cu privire la modul în care să se desfăşoare contactele personale ale copilului, instanţa va stabili un program pe baza vârstei copilului, a nevoilor sale de îngrijire şi educaţie, a intensităţii legăturii afective cu părintele la care nu locuieşte, comportamentului acestuia, existenţei unui caz de înstrăinare părintească şi a altor aspecte relevante în fiecare caz în parte.
Dacă unul dintre părinţi împiedică sau afectează negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin încălcarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte, sau refuză să respecte măsurile dispuse, serviciul public de asistenţă socială și, dacă este cazul, direcţiile generale de asistenţă socială și protecţia copilului, la cererea oricăruia dintre părinţi, pot dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pe o perioadă de până la 6 luni.