După ce a fost condamnată la închisoare pentru tentativă de omor, avocata Alexandra Cioată vorbește despre cele întâmplate. Deși s-a zvonit că ar avea probleme de natură psihică, aceasta a negat că ar suferi de vreo boală
În ultima perioadă, în mediul online, au circulat mai multe zvonuri conform cărora Alexandra Cioată, avocata din Iași condamnată pentru tentativă de omor, nu ar fi avut discernământ în momentul în care a lovit cu mașina un motociclist. Așadar, avea sau nu discernământ avocata Alexandra Cioată când a provocat accidentul rutier? Încă de la începutul urmăririi penale, Alexandra Cioată a respins în mod constant și categoric ipoteza existenței unor afecțiuni psihice care să îi afecteze discernământul. Documentele medicale existente la dosar nu au fost depuse de inculpată pentru a susține o astfel de apărare, ci au fost solicitate de procurorul de caz în urma declarației unui martor care a afirmat că aceasta ar fi suferit un episod depresiv. La momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpata i-a comunicat în mod expres avocatului ales că nu este de acord cu formularea unei apărări întemeiate pe presupuse afecțiuni psihice, întrucât aceasta nu corespunde realității. Mai mult, a precizat că, în situația în care o asemenea strategie de apărare ar fi fost susținută în fața instanței, urma să rezilieze contractul de asistență juridică și să solicite desemnarea unui avocat din oficiu.
Avocata Alexandra Cioată rupe tăcerea după ce a fost condamnată
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/Colaj-accident-si-avocata-Alexandra-Cioata.jpg)
Pe parcursul urmăririi penale, Alexandra Cioată a fost supusă la două expertize medico-legale psihiatrice dispuse de organele judiciare. Ambele expertize au concluzionat fără echivoc că aceasta avea discernământ la momentul producerii evenimentului rutier. În plus, la solicitarea expresă a inculpatei, mama acesteia a încheiat un contract cu un expert parte, care a participat la cea de-a doua expertiză medico-legală psihiatrică, tocmai pentru a garanta obiectivitatea evaluării și pentru a elimina orice suspiciune privind existența unei afecțiuni psihice care ar fi putut afecta discernământul acesteia. În aceste condiții, susținerea potrivit căreia apărarea ar fi «mizată pe cartea afecțiunilor psihice» este inexactă. Verificarea existenței unei eventuale tulburări psihice a reprezentat o inițiativă a organelor judiciare, determinată de informații furnizate de terțe persoane și nu o strategie de apărare adoptată de inculpată. Rezultatul tuturor verificărilor efectuate a fost că Alexandra Cioată avea discernământ și răspundea penal pentru faptele sale.
Alexandra Cioată: „Îmi asum pe deplin faptele și consecințele lor”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/accident-belvedere-10-1.jpg)
Reporterii BZI au contactat-o pe avocata Alexandra Cioată pentru a obține un punct de vedere.
„Întrucât sunt o persoană asumată și consider că evenimentul rutier din 30 mai 2024 a fost transformat, de-a lungul timpului, într-o veritabilă telenovelă mediatică prin afirmații și speculații care nu reflectă realitatea, mă văd nevoită să clarific câteva aspecte apărute recent în presă. Nu am jucat niciodată «cartea afecțiunilor psihice» și nici pe cea a consumului de substanțe interzise. Dimpotrivă, încă de la începutul urmăririi penale am respins categoric orice susținere potrivit căreia aș suferi de afecțiuni psihice care să îmi afecteze discernământul. Expertizele medico-legale psihiatrice dispuse în cauză au confirmat ceea ce am afirmat constant: aveam discernământ la momentul producerii accidentului. În egală măsură, nu am invocat și nu am susținut vreodată existența unui consum de substanțe interzise în legătură cu evenimentul rutier. Orice speculație în acest sens pornește de la interpretarea eronată a unor informații fără legătură cu fapta cercetată și care, în plus, provin din documente medicale confidențiale. Îmi asum pe deplin faptele și consecințele lor, însă nu pot accepta atribuirea unor apărări pe care nu le-am formulat niciodată și care au fost infirmate de probele administrate în cauză”, a declarat avocata Alexandra Cioată. Avocata Alexandra Cioată a rupt tăcerea după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Te-a invatat bine bulangiul de Striblea ce sa declari, tiritura de barou de iasi
Vazandu-ti atitudinea prin instanta pot spune fara niciun fel de retinere ca nu ai probleme psihice, ci doar un caracter infect!
RAUTATEA DIN EA A IESIT LA SUPRAFATA .
Da! Câtă dreptate si intelepciune …. Intruchipate in această propozitie ….! Accidentele sau incidentele auto se petrec din răutate …. Un rationament logic … Felicitări ! Probabil coeficientul dumneavoastră de inteligență depaseste media …. lol
Sa iti petreci restul vietii la hotelul de pe strada Doctor Nicolae Vicol nr 10
Domnule ,, Doctor”😂😂😂😂 acolo merg persoanele de sex masculin…
Cum se presupune a fi si dumneavostra !
Mai bine rupe morcovul la pușcăriie și își vede de mandatul ei !
Începeți so faceți vedetă precum pe hoața de Udrea ?
Dr Radu Stanescu Uzina de zambete
08:34, 22.05.2026
Sa iti petreci restul vietii la hotelul de pe strada Doctor Nicolae Vicol nr 10
Iti dau dreptate 1000%
De ce 7 ani pt ….atit ??? Domnule judecător atit???
Băi fara ieftine ….du-te și latră in alta parte că faci zgomot fara logică degeaba …
Vă certați de parcă aveți dreptate ,nu doar nervi .gunoaie infecte ce sunteți ….