Bacalaureatul diferențiat va fi introdus în 2030, cu probe adaptate profilului și specializării elevilor.
Examenul de Bacalaureat va trece printr-o modificare importantă începând cu anul 2030. Elevii care vor începe clasa a IX-a în anul 2026 vor susține un Bacalaureat diferențiat, construit în funcție de profilul urmat, specializarea aleasă și competențele dezvoltate pe parcursul liceului.
Bacalaureat diferențiat din 2030
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a aprobat ordinul privind stabilirea probelor și disciplinelor pentru examenul național de Bacalaureat 2030. Documentul a fost transmis pentru publicare în Monitorul Oficial și vizează prima generație de absolvenți care va finaliza studiile liceale după aplicarea noilor planuri-cadru și programe școlare.
„Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial.
Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat începând cu anul 2030, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prima generație de absolvenți care va finaliza studiile liceale în baza noilor planuri-cadru și a programelor școlare aprobate începând cu anul școlar 2026–2027”, a precizat Mihai Dimian pe Facebook.
Noua structură a examenului introduce mai multe evaluări diferențiate, astfel încât probele să fie corelate cu domeniul de pregătire al fiecărui elev.
Cum arată noul Bacalaureat diferențiat și ce probe vor susține elevii
Conform prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, examenul de Bacalaureat din 2030 va începe cu probele orale.
Prima categorie este reprezentată de evaluarea competențelor de comunicare și lingvistice. Elevii vor susține:
* proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A01), obligatorie pentru toate profilurile și specializările;
* proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba maternă (proba A02), pentru elevii care aparțin minorităților;
* proba de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi moderne (proba B);
* proba de evaluare a competențelor digitale (proba C).
O modificare importantă este faptul că evaluarea competențelor la două limbi moderne va înlocui actuala structură în care elevii sunt verificați la o singură limbă străină.
De asemenea, unele probe, inclusiv proba B, proba C și proba F, vor fi organizate pe parcursul anului școlar, potrivit prevederilor legale.
Probele scrise vor fi adaptate profilului și specializării
În cadrul noului Bacalaureat diferențiat, elevii vor susține mai multe probe scrise obligatorii.
Prima probă este cea de limba și literatura română, cu variante adaptate profilului. Pentru majoritatea elevilor va exista o probă comună, însă elevii de la profilul umanist, specializarea Filologie, și cei din clasele cu predare în limbile minorităților vor avea variante specifice.
Va exista și proba de limba și literatura maternă pentru elevii care studiază într-o limbă a minorităților.
Ulterior, elevii vor susține două probe scrise obligatorii diferențiate.
Pentru filiera teoretică, acestea vor fi stabilite în funcție de specializare:
* la Matematică-Informatică, prima probă obligatorie va fi matematica;
* la Științe ale naturii, elevii vor putea alege între fizică, chimie și biologie;
* la Științe sociale, proba va fi istorie;
* la Filologie, elevii vor susține limba și literatura unei limbi de circulație internațională.
Pentru filiera tehnologică, proba va fi specifică domeniului de pregătire, iar pentru filiera vocațională va fi aleasă una dintre disciplinele de specialitate.
A doua probă obligatorie diferențiată va permite elevilor o selecție mai largă de discipline.
La profilul Matematică-Informatică, elevii vor putea opta între informatică, fizică, chimie și biologie. La Științe ale naturii, opțiunile vor include fizică, chimie, biologie, matematică și informatică.
Pentru Științe sociale, elevii vor putea alege între geografie, discipline socio-umane și religie, iar cei de la Filologie vor avea opțiuni precum istorie, geografie, discipline socio-umane și religie.
O nouă probă de evaluare a competențelor de bază apare în 2030
O altă noutate a examenului este introducerea probei F, o evaluare scrisă a competențelor de bază, care nu există în actuala structură a Bacalaureatului.
Această probă va permite alegerea unei discipline complementare profilului urmat. Pentru profilul real, elevii vor putea opta pentru o disciplină dintre istorie, geografie, discipline socio-umane și religie.
Pentru profilul umanist, opțiunile vor include matematică, fizică, chimie și biologie. În cazul filierei tehnologice și al celei vocaționale, disciplina aleasă trebuie să fie complementară celor selectate anterior la probele diferențiate.
Ministrul interimar al Educației a precizat că modificările viitoare nu pot fi realizate fără schimbarea cadrului legislativ.
„Având în vedere reglementările legale, precizez că orice modificare a probelor/ disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030 implică modificarea, în prealabil, a Legii învățământului preuniversitar nr. 198, aprobată de Parlamentul României în anul 2023”, a subliniat Mihai Dimian.
Noua formulă de Bacalaureat diferențiat urmărește să adapteze examenul final de liceu la traseul educațional ales de fiecare elev și să pună accent pe competențele specifice fiecărui profil.