Laurențiu Lăcătușu, bărbatul săltat de polițiști după ce a fost confundat cu unul dintre suspecții crimei din Sibiu, a anunțat că vrea să dea Poliția în judecată indiferent de cât o să îl coste cheltuielile cu procesul. Acesta sugerează că polițiștii au încălcat mai multe prevederi legale în momentul în care l-au săltat din cauză că l-au confundat cu unul dintre suspecții din dosarul privind uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner.
„În loc să-mi arate legitimaţia, au început să zbiere la mine, să urc în maşină, că-s de la Poliţie. Atunci au apărut 10-15 oameni în spatele meu şi m-au trântit pe jos. M-au lovit cu picioarele, unul mi-a dat un pumn în gură şi mi-au pus cătuşele la mâini. Îmi amintesc că un singur poliţist striga: bă, nu mai daţi în el!”, povestește Lăcătușu.
Polițiștii au transmis presei imagini cu prinderea lui, deși nu avea nicio legătură cu cazul
Laurențiu Lăcătușu susține că la verificările din Craiova polițiștilor „nu le venea să creadă” că nu are tatuaj.
„La ieşire din Segarcea”, spune bărbatul, „chiar în marginea pădurii, m-au scos, m-au pus jos, mi-au slăbit cătuşele şi m-au pozat iar. Unul făcea poze cu un telefon, mă întorceau pe lateral, pe burtă, şi unul stătea cu mâna pe pistol”.
În curtea IPJ Sibiu, bărbatul a fost întâmpinat și de reprezentanții presei.
„Mă întrebau: De ce l-ai omorât? Nu ţi-a părut rău de el? Unde sunt ceasurile? Unde sunt colegii tăi?.
Mă, când am auzit, am rămas prost! Ete, drăcia dracului, ce dracu mă întreabă ăştia de omor? Sunt nebuni la cap? De ce omor vorbesc ăştia?”, spune Lăcătușu.
După 12 ore, anchetatorii s-au lămurit că a fost vorba despre o confuzie
„Cineva le-a zis mascaţilor: hai, ieşiţi, duceţi-vă în treaba voastră, că nu e ăsta, am greşit persoana.
Mi-au dat înapoi buletinul, telefonul. Şi mi-au explicat că m-au adus acolo pentru că m-au recunoscut trei persoane. De pe pozele de Facebook m-au recunoscut, vă daţi seama?”, se miră bărbatul.
Laurențiu Lăcătușu va cere daune în instanță și spune că va merge până la capăt, indiferent de cheltuielile cu procesul.
„Mă împrumut de bani şi lucrez, ca să scad din datorii. Dar eu aşa nu o să-i las!”, a mai declarat Laurențiu Lăcătușu, potrivit Libertatea.
are fatza de infractiune si mai e si tare-n gura ca da in judecata Politia. sa-si aranjeze parul ala, sa poarte si el niste haine mai de „biserica” si nu se va lua nimeni de el pe strada. dar cand arata ca un interlop sau unu iesit proaspat din puscarie cum sa nu-l trantesti la pamant si sa-l incatusezi?
Cam ciudată „argumentația” comentatorului de mai sus!
În justiție contează fapta, nu mutra sau țoalele!
Când l-au arestat în Sibiu trebuia să-i caute tatuajul, nu abia la Craiova. Incompetență crasă. De ce nu ne mai miră?
asta Ciurea comenteaza de parca se da si la ma-sa si fiica-sa in fiecare zi