Barbu Paris Mumuleanu, poetul care a ridicat limba romana de la stadiul de dialect al taranilor la rangul de limba literara

Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina – d. 21 mai 1836, Bucuresti) a fost un poet roman. A fost autodidact. Primele sale versuri, compuse in maniera anacreontica, promovau o filozofie hedonista, citand dragostea si placerile vietii.

Vezi si Panait Istrati, scriitorul roman care a facut senzatie in America Latina
A scris versuri in spiritul vechi al vremii, asemanptor ca stil cu cel al lui Costache Conachi si Ienachita Vacarescu. A scris poezii erotice, senzuale dar monotone. Are tendinte filozofice si sociale dar nu reuseste sa clarifice niciuna din cele doua.

Vezi si Ion Minulescu, unul din cei mai importanti reprezentanti ai Simbolismului romanesc
Ulterior a evoluat spre iluminism. Dupa modelul lui La Bruyère, a combatut viciile sociale intr-o suita de portrete care satirizeaza pe parveniti, pe lingusitori, zgarciti, infumurati, flecari, pedanti etc. (Caracteruri, 1825). Postum i s-a tiparit de catre Ion Heliade-Radulescu un volum (Poezii, 1837), de orientare clasica si preromantica. A colaborat la „Curierul romanesc”.

A fost sustinut si apreciat de Ion Heliade Radulescu si a avut succes fata de contemporani. Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul de „Glas de durere”, in „Epigonii”.

Istoricul german Hagen Schulze, in lucrarea „Stat si natiune in istoria europeana” apreciaza rolul de normator al limbii romane pe care Mumuleanu l-a jucat in procesul de cristalizare a natiunii romane. In opinia lui Schulze, Mumuleanu a ridicat romana de la stadiul de dialect al taranilor la rangul de limba literara, asemanator rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiana, sau Adamantios Korais pentru limba greaca.