Prima pagină » International » Beny Steinmetz a ajuns la un acord cu justiția israeliană – El este condamnat definitiv în Elveția și România

Beny Steinmetz a ajuns la un acord cu justiția israeliană – El este condamnat definitiv în Elveția și România

24 dec. 2022, 11:00,
în International

Autoritățile israeliene au renunțat la toate acuzațiile penale împotriva lui Beny Steinmetz, un miliardar franco-israelian suspectat de spălare de bani, și au acceptat în schimb un acord financiar, potrivit unor documente judiciare consultate vineri de AFP. El este condamnat și în România.

Cofondatorul firmei miniere Beny Steinmetz Group Resources a fost reținut în august 2017 și apoi eliberat în cadrul unei anchete privind o presupusă spălare de bani.

„Un total de 17 milioane de shekeli (4,8 milioane de dolari)… va fi confiscat, ca parte a unui acord de confiscare civilă în conformitate cu legea privind spălarea de bani”, a precizat parchetul israelian într-un comunicat, menționând că acordul a fost semnat joi.

Acordul cu autoritățile fiscale israeliene „pune capăt disputei” cu Steinmetz, potrivit sursei citate.

Magnatul, care și-a făcut averea în industria diamantelor, figurează de mult timp pe lista anuală a celor mai bogați oameni din Israel, întocmită de revista Forbes.

O declarație trimisă la AFP de avocații lui Steinmetz, Nati Simchony și Ronen Rosenbloom, transmite că acordul a arătat că acuzațiile aduse clientului lor sunt „nefondate”.

„De mai bine de 10 ani, el a fost în centrul unei campanii internaționale împotriva reputației și integrității sale”, au declarat avocații.

Deși autoritățile israeliene au renunțat la acuzații, Steinmetz așteaptă încă rezultatul unei cereri de apel împotriva unei condamnări pentru corupție în Elveția.

Steinmetz a fost găsit vinovat în 2021 de crearea unei rețele financiare complexe pentru a plăti mită pentru a se asigura că firma sa poate obține autorizații în regiunea Simandou din sud-estul Guineei, care se estimează că ar conține cele mai mari depozite de minereu de fier neexploatate din lume.

El a fost condamnat de un tribunal din Geneva la cinci ani de închisoare și a fost obligat să plătească despăgubiri de 50 de milioane de franci elvețieni (53 de milioane de dolari).

În decembrie 2020, o instanță din România l-a condamnat în absență la cinci ani de închisoare într-un caz legat de proprietăți care datează din 2006-2008, respectiv dosarul „Ferma Băneasa”.

Steinmetz și un coacuzat au fost găsiți vinovați de „crearea unui grup infracțional organizat” într-un caz care a păgubit statul român cu 145 de milioane de dolari.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026