Cancan

Betty Salam, surpriză pentru tatăl ei și mama vitregă. Ce a făcut tânăra la nunta lui Florin Salam

Publicat: 03 iun. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Betty Salam surpriză pentru tatăl ei și mama vitregă. Ce a făcut tânăra la nunta lui Florin Salam
Betty și-a încântat tatăl și mama vitregă, făcându-le o urare emoționantă

Betty, fiica lui Florin Salam, a pregătit o surpriză emoționantă pentru tatăl ei și Roxana Dobre, mama ei vitregă, la nunta acestora. Reamintim că pe 1 iunie, manelistul și iubita lui și-au unit destinele la malul mării, după care au avut o petrecere de pomină. Betty Salam, fiica cea mare a artistului, a încântat asistența cu prezenta ei și totodată le-a făcut mirilor o urare copleșitoare.

În urmă cu o zi, în lumea mondenă au bătut clopote de nuntă, Florin Salam și Roxana Dobre căsătorindu-se într-un cadru de poveste, la malul mării, fără să se uite la bani, urmând apoi o petrecere de zile mari.

Pe plajă, mirii au purtat ținute de excepție, însă nici invitații lor nu s-au lăsat mai prejos, tematica fiind aceea ca toată lumea să poarte alb.

Betty Salam, surpriză pentru tatăl ei și mama vitregă

Însă, la lăsarea serii, când manelistul și aleasă inimii sale au organizat o petrecere de pomină, a avut loc și un moment de excepție, la care nimeni nu se aștepta. Cea care a atras toate privirile, instalând multă emoție în sufletul și privirile celor prezenți, a fost Betty.

Fiica cea mare a manelistului, în mijlocul petrecerii, s-a ridicat de la masă şi a urcat pe scenă, alături de orchestră care le cânta deja mirilor, și i-a făcut tatălui, dar și celei care îi este acum mamă vitreagă, o surpriză total neașteptată.

Artista a pregătit o piesă de suflet pentru proaspeții miri, însă, înainte de a le cânta, tânăra a mărturisit că o încearcă emoții puternice și i-a asigurat pe Florin Salam și pe Roxana Dobre de toată dragostea ei.

„Vă iubesc mult, vă doresc tot ce e mai bun de pe lumea asta! Tremur de emoții. Nu vreți să știți câte emoții am. Ce puteam eu să îți ofer eu ție? Am pus toată dragostea mea”, le-a spus Betty Salam mirilor.

Florin Salam, impresionat de fiica cea mare

Sub privirile atente ale invitaților, dar mai ales ale tatălui, vizibil emoționat și cu lacrimi în ochi, Betty și-a făcut numărul, în timp ce pe fundal, așa cum se cade la o nuntă mare, a avut loc și un foc de artificii de senzație.

„Mi-am dorit mereu să te știu împlinit, să ai cu cine să împarți iubirea ta”, spun versurile piesei cântate de soția lui Cătălin Vișănescu.

În fața unei asemenea mărturisiri, venită chiar din partea fiicei, la brațul soției, Roxana Dobre fiind toată un zâmbet, emoționată și ea, Florin Salam a rămas mut de uimire, a ascultat piesă cu mâinile la gură, parcă mulțumind destinului pentru o așa viață, și gesticulând vizibil, ajungând, într-un final, chiar în fața scenei, lângă fata sa.

Adauga un comentariu