Prima pagină » Eveniment-Social » Bike Up and Down la Colegiul Mihai Eminescu Iași – poveste despre o lume incluzivă

Bike Up and Down la Colegiul Mihai Eminescu Iași – poveste despre o lume incluzivă

22 oct. 2021, 11:00,
în Eveniment-Social

Între 20 și 24 octombrie Colegiul Național Mihai Eminescu are bucuria de a fi gazda unor mesageri dintr-o altă lume. Deși Emilie și Davy Sanchis nu au nimic din aerul unor extratereștri, povestea lor nu e nici pe departe una comună.

Tineri funcționari cu cariere promițătoare și prospere, in domeniul finanțelor și comerțului  în Blois, Franța, cei doi au decis să renunțe la tot pentru a nu se lăsa ghidați decât de pasiunile lor- sportul și călătoriile- împletindu-le însă cu un scop umanitar. Astfel, anul 2021 est anul în care începe marea aventură Bike Up and Down: cei doi, după ce au vândut tot, de la casă și camioane, la dragele capre de Camerun, au pornit într-un periplu ciclist de la Blois spre Noumea, unde urmează să ajungă în 2023.

Dar inima acestui proiect este dorința lor de a milita pentru o lume incluzivă, o lume în care fiecare să își poată găsi locul, iar pentru asta au optat pentru deschiderea lumii sportive către persoanele cu handicap mental. In viziunea celor doi, sportul este un vector de coeziune socială, este ocazia întâlnirilor minunate într-o lume lipsită de prejudecăți. Și totuși, dacă sportul e deschis spre diversitate și există competiții dedicate persoanelor cu handicap fizic, Emilie și Davy au constatat că persoanele cu handicap mental sunt mult mai puțin prezente pe arene și terenurile de sport. Ca și în cotidianul nostru.

Mesajul voluntarilor

Mesajul celor doi voluntari este de natură să bulverseze valori, reprezentări, clișee; pentru ei, lumea în care avansăm trebuie să fie une incluzivă, societatea trebuie să se adapteze pentru a face loc fiecăruia, trebuie să se deschidă cu adevărat diversității pentru a înceta să marginalizeze. Nu doar individul cu handicap sau pur și simplu diferit trebuie să facă efortul de a se adapta majorității, ci și invers, comunitatea trebuie să renunțe la confort, într-un efort empatic de a accepta imprevizibilele variații ale vieții. Traversând, în periplul Bike Up an Down în jur de 20 de țări,printre care și România, Emilie și Davy merg în întâmpinarea oamenilor frumoși și diferiți pe care îi întâlnesc în arene sportive, în școli, în asociații sau pur și simplu în familiile lor, și le includ povestea în cea a Bike Up and Down.

La Colegiul Naționl Mihai Eminescu ei au împărtășit elevilor și profesorilor experiența și viziunea lor. O lecție de speranță despre o lume ce se poate deschide, despre vieți  care se construiesc plecând de la pasiuni, despre cum ne putem îmbogăți dăruind.  În lumea noastră în care pandemia ne obligă la izolare și retragere, povestea Bike Up and Down este mesajul de care avem nevoie, al unei lumi viitoare incluzive, generoase, în proiectele căreia imprevizibilul nu mai e temut ci devine aliat generator de curaj.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026